Potrivit unui anunț postat pe site-ul Oficiului Administrativ Federal din Germania, cei care, în perioada 1 septembrie 1939- 1 aprilie 1956, au avut de suferit din cauza cetățeniei germane sau a faptului că au aparținut etniei germane, fiind obligați la muncă silnică din partea unei ”puteri străine” pot solicita despăgubiri din partea Germaniei, titrează agenția de știri MTI din Ungaria.

deportati

Pot beneficia de aceste despăgubiri doar persoanele civile care au fost obligate la muncă silnică, nu și prizonierii de război. Despăgubirile pot fi solicitate, în cazul victimelor decedate, doar de către văduve și copii.

Solicitarea pentru despăgubiri trebuie înaintată oficiului administrației federale germane. Aceasta trebuie să fie însoțită de actele care dovedesc supunerea la regimul de muncă silnică. Cererile pot fi înaintate până la data de 31 decembrie 2017.

Despăgubirile acordate de Statul German reprezintă sume simbolice, în valoare de circa 2.500 de euro pentru fiecare persoană.

Peste 5.000 de șvabi sătmăreni au fost deportați au fost deportați în 1945 în fosta URSS.