Interviu cu medicul Viorica Stoica, fiica lui Toader Traianul Ticului, întemeietorul satului Ianculeşti
Reporter: – Ce rol a avut tatăl dumneavoastră în înfiinţarea satului Ianculeşti?
Viorica Stoica: – Tatăl meu a fost fost delegatul moţilor atunci când a venit să înfiinţeze Ianculeştiul. Şi într-adevăr a înfiinţat acest sat. Atunci, marii conducători de pe aici au venit şi i-au spus tatălui meu, Toader Traianul Ticului, să dea pământul care era destinat ianculeştenilor şi să primească el în altă parte pentru ianculeşteni, iar lui să-i dea o recompensă mare. Tatăl meu a răspuns: şi aerul de pe pământul acesta este al ianculeştenilor. Tata a fost într-adevăr foarte cinstit şi onorat în Ianculeşti, dar a plecat şi a murit la 50 de ani. A murit destul de tânăr. În schimb, mama mea a fost o femeie foarte deşteaptă şi înţeleaptă. A rămas cu şase copii la 30 şi ceva de ani şi pe toţi ne-a stimulat să învăţăm. Aşa au ieşit patru medici şi doi ingineri.
Reporter: – Cum aţi ajuns să fiţi expulzată de autorităţile comuniste din România?
Viorica Stoica: – M-am născut în Ianculeşti, în 17 februarie 1934. Am început şcoala în Petroşeni, după aceea în Cluj mi-am făcut şi liceul şi facultatea de Medicină. Am activat în Bucureşti, iar în 1979 am mers în Germania, expulzată de comunişti. Înaintea mea, doi fraţi ai mei, Toader Cornel şi Toader Cristian Ionuţ, au plecat acolo. Din cauza asta, eu, care predam la învăţământul superior, am fost catalogată ca având idei capitaliste şi s-a decis desfiinţarea postului pe care îl ocupam la Spitalul Militar Central, la profesorul Olteanu, la Oftalmologie. Soţul meu fiind general- locotenent, ne-au obligat să divorţăm pentru că fraţii mei plecaseră în Germania.
Reporter: – Cum aţi scăpat de represaliile comuniştilor?
Viorica Stoica: – După cum am mai spus, am plecat şi eu în Germania din cauza regimului comunist din ţara noastră. Aici, în România, n-am fost bună să predau la studenţi şi medici tineri, dar acolo am primit aprobarea să predau specialitatea Oftalmologie la medicii din Germania, în Koln. Cei doi fraţi ai mei, Cornel şi Cristian, au fost profesori de Chirurgie, unul în Hanovra şi unul în Wupertal, şi şefi de clinică. Am divorţat şi am plecat la ei. Am lucrat până la pensie în Koln. Am avut cabinet privat şi acolo am avut dreptul să-i învăţ pe ceilalţi medici să-şi primească specialitatea. M-am recăsătorit acolo cu un coleg medic, tot provenit din România, care era intenist- cardiolog şi care, din păcate, a murit. A mai venit în Germania încă un frate al meu. Pot să spun că am fost recunoscuţi acolo. Sigur că nu dintr-odată. Adică m-am dus şi mi-am dat examenul ca să vadă ei ce ştiu. Adevărul e că în Germania se face un tipic din cerere pentru un post. Eu nu ştiam acest lucru şi am spus pur şi simplu: ca să puteţi să mă angajaţi, să mă supuneţi la o examinare ca să vedeţi ce ştiu. Şi am primit mai multe oferte.
Reporter: – Ce carieră au avut fraţii dumneavoastră care s-au stabilit în Germania?
Viorica Stoica: – Fratele meu cel mare, Cornel, este membru în Academia Franceză, în Academia Germană, în cea americană, este foarte recunoscut ca savant internaţional. Este mai cunoscut în străinătate decât în România. Celălalt frate al meu, Cristian, a murit foarte tânăr din păcate, dar şi el a ajuns şef de clinică. Ca să pleci tu din România în Germania şi să ajungi şef de clinică şi profesor de chirurgie e mare lucru. Eu, personal, mi-a deschis un cabinet, căci n-am mai vrut să lucrez în învăţământul superior. Atunci am primit împuternicirea să-i pot învăţa pe alţi medici ca să-şi poată primi specialitatea. Dar nu numai în Oftalmologie, ci şi Medicină generală, Neurologie şi Pediatrie. Aici nu am fost bună să mai învăţ studenţii pentru că aveam idei capitaliste, dar acolo am mai fost bună ca să predau. Am ajutat foarte mulţi români care au venit în Germania şi au ajuns şi ei specialişti după accea.
Reporter: – Ce impresie v-a făcut Careiul?
Viorica Stoica: – Sunt mândră de Carei pentru că am fost acum vreo 30 de ani şi am vizitat castelul. A fost o epavă. M-a durut sufletul. Am venit acuma şi am constatat că acest castel, de care sunt mândră, poate concura cu toate castelele din lume. Fiind în Germania, am avut ocazia să umblu prin toată lumea şi am văzut muzee castel de pe tot globul. Dar nu numai castelul, ci şi casele văd că sunt foarte îngrijite, renovate. Eu îi mulţumesc domnului primar Eugen Kovacs şi îl felicit pentru tot ceea ce face pentru acest oraş minunat.
A consemnat Szasz Lorand
