Asociația Culturală „Provinciart” a aniversat azi împlinirea a 15 ani de activitate. Evenimentul a fost marcat prin vernisajul unei expoziţii aniversare, care a avut loc în Sala Cavalerilor din Castelul Karolyi. La evenimentul aniversar, organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Carei, Direcției de Cultură Carei și al Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, au participat peste o sută de persoane.

Moderatorul evenimentului a fost Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Direcţiei de Cultură. Acesta a prezentat activitatea Asociaţiei Provinciart şi cei 13 membri fondatori ai acesteia: Birtalan Imre, Czumbil Istvan, Erli Maria Tunde, Ştefan Gndandt, Gui Demeter, Lazin Csaba, Lendvay Zoltan, Murvai Gyorgy, Franz Ritzmann, Smaranda Milu Nemethi, Vasile Venig Laszlo, Virginia Pişcorean şi Kadar Ferenc. Cu Provinciart au mai colaborat: Lazăr Octavian, Bogdan Georgescu, Dragoş Georgescu, Ginal Adalbert, Sroth Odon.
Primarul Careiului, Eugen Kovacs, a arătat că administraţia locală a decis să înlocuiască bâlciul, micii şi berea de la fostele Zile Careiene cu o serie de evenimente culturale de calitate superioară, cum ar fi Festivalul Medieval, urmat de festivalul AugustFest. De asemenea, primarul Kovacs a felicitat membrii Asociaţiei Culturale Provinciart pentru activitatea desfăşurată de-a lungul ultimilor 15 ani. „Mă bucur că după 15 ani mai existaţi, pentru că societatea civilă, la fel ca şi clasa politică, nu funcţionează cum trebuie, este un mare păcat pentru noi”, a declarat primarul Kovacs.
„Prin intermediul prietenului meu Franz Ritzmann am cunoscut trei din cei şase copii ai familiei Toader care provin din Ianculeşti. Poate că mulţi dintre dumneavoastră au auzit de domnul profesor Toader, care în anii ’70 a plecat în Germania. Mă bucur că sunt alături de noi pentru că domnul profesor Toader este mai cunoscut în Cluj, Bucureşti, în Franţa, în Germani şi în alte ţări decât în Carei. Eu solicit, în mod public, familiei să ne mijlocească o întâlnire cu domnul profesor, care are acum 90 de ani. Să ne mândrim şi noi cu dânsul pentru că o mamă care rămâne văduvă cu şase copii şi pe toţi îi trimite la facultate, dintre care patru devin medici, constituie un exemplu şi în zilele noastre”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Una dintre reprezentantele familiei Toader a luat cuvântul, arătând că municipiul Carei s-a dezvoltat extrem de mult în ultimii ani, că se întoarce cu mare plăcere în zona sa natală şi l-a felicitat pe primarul Kovacs pentru reuşitele obţinute de administraţia locală în mandatele sale de primar, adăugând că a contribuit şi va contribui în continuare la promovarea imaginii municipiului nostru în lume.
Directorul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, Dragoş Georgescu, a vorbit despre artă şi despre artiştii din cadrul Provinciart. După un scurt moment muzical susţinut de Szűcs József, Bogdan Georgescu și Marius Georgescu, participanţii la eveniment au admirat lucrările expuse în cadrul expoziţiei aniversare, lucrări realizate de artiștii: Vasile Vénig László, Georgia Ioana Ciontoș, Franz Ritzmann, Demeter Gui, Kádár Ferenc, Lázin Csaba, Smaranda Milu Némethi, Virginia Pișcorean, Lendvay Zoltán şi Czumbil István Adrian.