Un biciclist a fost accidentat mortal ieri seară, în jurul orei 22.30, de un microbuz. Accidentul s-a petrecut între localităţile Decebal şi Doba. Biciclistul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost prins sub roţile microbuzului, fiind târât câţiva zeci de metri. Victima a decedat în urma rănilor grave, capul fiindu-i practic zdrobit de roţile autovehicolului, informează PresaSM.

accident-noaptea
Sursa foto: PresaSM

La faţa locului s-au deplasat echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare, care au intervenit cu elemente de descarcerare pentru a scoate victima de sub microbuz. Echipajul SMURD nu a putut decât să constate decesul victimei.
Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare au demarat cercetările în vederea identificării victimei. Se pare că biciclistul nu purta vestă reflectorizantă, iar din cauza acestui lucru nu a fost observat de către şoferul microbuzului.