Faptul că şi poliţiştii careieni au simpatiile lor politice este de înţeles. Până nu îşi fac publice aceste simpatii în timpul serviciului poate fi acceptat. Însă când un poliţist, plătit din bani publici, acţionează la ordinele reprezentanţilor unui partid este regretabil. Iar poliţiştii careieni sunt scandalizaţi de un coleg de-al lor, care s-a transformat în sluga liberalilor la ultimele alegeri, şi nu numai, dedându-se la acte demne de fosta poliţie politică.

opinie

Totul a pornit de la unele suspiciuni liberale legate de săvârşirea unor acte de turism electoral. Mai precis, unii lideri liberali careieni, cu fantezia extrem de bogată, au concluzionat că două sau trei autoturisme transportă oameni la secţiile de votare. Nu că ar fi fost ceva ilegal, până ce transportatorul nu ar fi încercat să le influenţeze opţiunile electorale.
În loc să sesizeze Poliţie Carei, liberalii au sesizat un agent poliţist apropiat lor, dispus să fileze ilegal cetăţenii, în speranţa deşartă că liberalii îl vor ajuta vreodată să devină ofiţer. Aşa că, după ce liberalii i-au dat telefonul de rigoare, tăntălăul de poliţist, deşi se afla în timpul liber, a început să fileze unuul dintre atutoturismele indicate de liberali. Fără nicio autorizaţie de la şefii săi, poliţistul l-a urmărit cu maşina sa personală pe suspectul indicat de săgetători.
În cele din urmă, liberalii s-au săturat de acest joc, care nu dădea rezultatele scontate, şi au anunţat oficial Poliţia. Depăşindu-şi din nou atribuţiile de serviciu, poliţistul în civil şi-a anunţat colegii că îl urmăreşte pe suspectul indicat pe linie de partid şi le-a indicat pe ce străzi se deplasează prin municipiul Carei.
Marea sesizare liberală s-a dovedit a fi un mare fâs. Acuzaţiile de turism electoral nu s-au confirmat în pofida filajului strâns al poliţistului de partid aflat în timpul liber şi în civil. Şoferul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că nu a putut prezenta asigurarea pentru maşina înmatriculată în Marea Britanie, cu indicativul UK pentru oamenii inteligenţi şi nu din Ucraina cum au crezut unii proşti şi alţii şi mai proşti.
Având în vedere aceste acuzaţii de poliţie politică, Inspecţia Internă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare ar trebui să lămurească problema. Dacă poliţistul a procedat corect, filând o persoană privată în timpul liber la cererea unor politicieni, fără să fi existat o sesizare oficială, atunci merită evidenţiat şi recompensat. Însă, dacă a încălcat legea, dedându-se la acte de poliţie politică, ar trebui sancţionat. Problema poate fi dezlegată atât de simplu. În primul rând, trebuie aflat cine este cel care a anunţat patrula unde se află autoturismul reclamat de liberali. În al doilea rând, trebuie consultat listingul convorbirilor efectuate de pe mobilul poliţistului în data de 5 iunie 2016. Dacă a fost sunat de liberali, o singură dată sau de mai multe ori, atunci inteligentul agent chiar are o problemă. În caz contrar, e un poliţist adevărat, care merită să fie felicitat şi făcut ofiţer pentru că a filat cu atâta îndârjire o amărâtă de maşină care nu avea asigurarea în regulă.

Szasz Lorand