Poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere de circulaţie pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie pe drumurile publice. În acțiuni au fost angrenați și specialiști din cadrul RAR, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

actiune-politie

Pentru neregulile depistate în trafic, poliţiştii au aplicat 146 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor se ridică la suma de 19.460 lei. Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, patru permise de conducere din care unul pentru defecțiuni grave la sistemul de direcție.
În același context al acțiunilor preventive, au fost retrase şase certificate de înmatriculare, pentru abateri ca depășiri ale nivelului maxim de noxe admis, lipsa Inspecției Tehnice Periodice sau a poliței de asigurare obligatorie.
De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier aflați în supravegherea și controlul traficului rutier pe DN 19, au oprit pentru control un autoturism care circula în orașul Livada.
La volanul autoturismului a fost identificat A.C. de 45 de ani din Potău, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând astfel o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei, în cadrul dosarului penal în care este cercetat pentru conducere auto sub influența băuturilor alcoolice.