Membrii Ansamblului Rigo din Carei şi-au demonstrat azi talentul cu prilejul spectacolului de sfârşit de an şcolar, organizat la Centrul Social din municipiul Carei, cu ocazia împlinirii unui an de la înfiinţare. Iniţial, spectacolul a fost programat să aibă loc în amfiteatrul din centrul Careiului, însă din cauza vremii nefavorabile s-a desfăşurat în incinta Centrului Social, a arătat profesoara Hevele Erika, coordonatorul ansamblului. Membrii Ansamblului Rigo, a cărui funcţionare este sprijinită de Primăria Carei, au interpretat melodii populare şi au prezentat dansuri populare din folclorul maghiar şi cel ţigănesc.






