Interviu cu Pinter Jozsef, candidatul ALDE la Primăria Carei
Reporter: – Vă rog frumos să vă faceţi o scurtă prezentare.
Pinter Jozsef: – Mă numesc Pinter Jozsef, am 52 de ani, sunt căsătorit şi tatăl a doi copii: Emanuela şi Daniel. Lucrez ca administrator la o firmă privată dn Carei şi sunt acţionar în două firme.
Reporter: – Când aţi intrat în politică şi care au fost motivele care v-au determinat?
Pinter Jozsef: – În 2000 m-am înscris prima dată într-un partid de dreapta şi de atunci activez ca şi om de drepta pe eşichierul politic din oraşul nostru. Din 2007 până în prezent sunt consilier judeţean. La ora actuală sunt preşedintele filialei ALDE Carei şi candidat la funcţia de primar din partea acestui partid. Idolul meu ca politician este domnul Călin Popescu Tăriceanu, pe care, la ora actuală, îl consider cel mai bun politican din România. Am o echipă foarte bună în spatele meu, pe care am ales-o din mai multe categorii de vârstă şi domenii de activitate, astfel încât, în calitate de consilieri locali, să-i reprezinte pe toţi careienii.
Reporter: – Cum v-aţi întocmit programul electoral şi care sunt principalele puncte ale acestuia?
Pinter Jozsef: – Programul meu se bazează pe nevoile careienilor de diferite vârste, de la copii, tineri, până la vârstnici. Având în vedere că trăiesc între careieni de peste 50 de ani, mă întâlnesc cu fel de fel de probleme zilnic, nu numai în campania electorală. Aş vrea ca toţi să trăim în condiţii cât mai bune, într-un oraş de nivel european. Pentru asta avem mult de lucru. Ca şi primar, trebuie să identific priorităţile şi sursa de finanţare. Voi continua programele începute de actualul primar, îmbunătăţindu-le, dar voi accesa şi noi finanţări pentru a rezolva nevoile cetăţenilor. Printre priorităţile mele se numără: crearea unui cartier pentru tineri care vor să-şi construiască case, preluarea Căminului de bătrâni din subordinea Consiliului Judeţean, cu personal şi cu buget cu tot, astfel încât vârstinicii din Carei ce nu au aparţinători să aibă o bătrâneţe liniştită, crearea de locuril de muncă de către careieni pentru careieni, includerea oraşului Carei în circuitul turistic european.
Reporter: – Ce mesaj vreţi să transmiteţi careienilor prin sloganul “Eu sunt dintre voi”?
Pinter Jozsef: – Având în vedere aici am crescut de mic copil, mă simt ca fiind din mijlocul careienilor, ca fiind un om care a văzut şi a trăit multe pe străzile Careiului. Cunosc fiecare colţişor din acest oraş, dar şi problemele cu care se confruntă locuitorii acestuia. Mă simt onorat că sunt careian.
Reporter: – Cum apreciaţi că s-a desfăşurat campania electorală în Carei?
Pinter Jozsef: – Având în vedere că legislaţia s-a schimbat anul trecut, a fost o campanie mai liniştită, fără evenimente multe pe străzi, dar mai apropiată de oameni. Mi-a convenit mai mult campania actuală, pentru că nici mie nu îmi plac marile tamtamuri şi rispirile de bani. Sunt adeptul dialogului paşnic şi între partidele politice.
Reporter: – Un mesaj către careieni…
Pinter Jozsef: – Stimaţi careieni, vă rog să mergeţi la vot în 5 iunie pentru că acesta este dreptul dumneavoastră de a decide cine să conducă acest oraş în viitorii patru ani. Eu vă recomand să votaţi candidaţii ALDE la Consiliul Local şi pe mine ca primarul vostru, căci eu sunt dintre voi şi pentru voi!
A consemnat Szasz Lorand