Interviu cu primarul Eugen Kovacs, candidat pentru un nou mandat de primar al Careiului

kovacs1
Reporter: – Ce realizări ar conţine un bilanţ al ultimelor două mandate consecutive de primar al Careiului?
Eugen Kovacs: – Am revenit la Primăria Carei după opt ani de pauză, am fost primar şi între anii 1996- 2000. În ultimele două mandate, atât eu cât şi alte instituţii, am reuşit să administrăm proiecte infrastructurale care, la finalul anului, vor depăşi 52 milioane de euro. Consider că cele mai importante sunt: castelul, cartierele Mihai Viteazul I şi II, strada 1 Decembrie 1918, teatrul, Centrul social, adică fosta cazarmă, Liceul Teoretic, Şcoala Gimnazială nr.1, Şcoala Gimnazială nr.3 şi alte investiţii mai mici la toate unităţile de învăţământ. De asemenea, au fost asfaltate 32 de străzi , s-au constrit 144 de apartamente. La acestea se adaugă reabilitarea alimentării cu apă, proiect de 16 milioane de euro, şi varianta de ocolire a Careiului. Numai cei care nu vor să vadă sau să ecunoască spun că nu s-au realizat investiţii importante în Carei.
Reporter: – De ce candidaţi pentru un nou mandat de primar?
Eugen Kovacs: – Consider că aceste proiecte trebuiesc finalizate într-un fel, ceea ce constă în asfaltarea a 82 de străzi şi continuarea reabilitării unităţilor de învăţământ. Acesta este scopul pentru care mai candidez pentru următorii patru ani. De asemenea, aş vrea să continui programul de construire de locuinţe sociale şi pentru tineret, astfel încât portofoliul de astfel de locuinţe să ajungă la 300, la care aş mai imobilul de locuinţe sociale de pe strada Doina, respectiv cantina Agro, ce trebuiesc reabilitate. Nu cred că această listă este completă. Trebuie să vedem ce proiecte europene mai reuşim să câştigăm prin care să reabilităm, şi sunt convins că vom reuşi, celelalte cartiere (Eliberării, Republicii), precum şi înfiinţarea transportului urban în comun, peste doi ani sper să ajungem şi în faza aceasta, eficientizarea iluminatului public şi aşa mai departe. Vreau să îmbunătăţim eficienţa încălzirii instituţiilor publice (grădiniţe, şcoli, licee şi alte instituţii) şi, nu în ultimul rând, continuarea investiţiilor la Spitalul Carei. Aş mai adăuga un motiv pentru care vreau să candidez. Fără falsă modestie, nu văd un potenţial primar care să continue aceste proiecte. O spune pe faţă, mă voi da la o parte oricând voi vedea o persoană sau o echipă, căci eu gândesc în echipă, care e în stare să conducă acest oraş. Nu toţi cei care se erijează în posibili primari au calităţile necesare. Careiul are nevoie de un primar care integrează, nu dezbină. Eu cred că am aceste calităţi. Am demonstrat acest lucru în administraţia locală. Am promovat persoanele competente, am făcut o echipă compusă din români şi din maghiari. Niciodată n-am ţinut cont nici de culoare politică, nici de etnie. Dacă cineva spune altceva, acela minte, să fie clar. Deci, Careiul nu poate avea un primar care nu dispune de aceste calităţi. Dacă viitorul primar va fi maghiar trebuie să aibă prieteni români şi să respecte românii, dacă va fi român trebuie să-i respecte pe maghiari şi să aibă prieteni din rândul lor. Dacă este român, trebuie să cunoască limba maghiară. Nu poate să fie primar în Carei cineva care nu ştie să spună cinci propoziţii în limba maghiară. Nu să le înveţe pe de rost, ci să converseze. Asta nu este o pretenţie exagerată. Într-un oraş precum Careiul, dacă vrei să fii primar şi al magharilor, trebuie să-i înţelegi şi să poţi conversa în această limbă. Soţia mea este exmplul cel mai bun în acest sens. Nu am învăţat-o să vorbească ungureşte, nici acuma nu ştie prea bine, dar pentru a putea conversa cu colegii de muncă a învăţat, a avut ambiţia asta.
Reporter: – Cum apreciaţi modul în care s-a desfăşurat campania electorală în Carei?
Eugen Kovacs: – Consider că fost o campanie electorală destul de corectă. Micile sau marile minciuni ale contracandidaţilor mei, din păcate, a trebuit să le accept. M-aş referi aici la nerecunoaşterea faptului că n-au votat majoritatea proiectelor importante şi nici bugetele locale din ultimii ani, dar acum se laudă cu rezultatele mele. De asemenea, o supriză plăcută pentru mine a fost să constat că unii dintre contracandidaţii mei vin cu acelaşi program ca şi al meu. Sper că nu vor uita, iar dacă vor ajunge în Consiliul Local vor susţine în continuare acele idei, nu doar în campanie. Constat cu bucurie că au preluat în proporţie de 80-90% iniţiativele pe care le susţin şi eu. Unii mai spun că a fost o campanie electorală atipică. N-au fost banere, n-au fost cadouri electorale. După părerea mea, faptul că nu au fost amplasate banere nu deranjează pe nimeni. Despre cadourile electorale ştiu doar că noi nu am dat. Nu mă deranjează această lege mai strictă în ceea ce priveşte campania. Poate că unele exagerări ale legii nu sunt tocmai normale, adică în campania electorală să nu poţi folosi sigla partidului, dar, per total, consider că atât în Carei cât şi în judeţul Satu Mare am avut parte de o campanie electorală corectă.
Reporter: – De ce consideraţi că locuitorii Careiului ar trebui să voteze candidaţii UDMR?
Eugen Kovacs: – Sper să nu jignesc pe nimeni, însă nu există alţii mai buni. Nu trebuie să fim încrezuţi, însă dacă mă uit la listele celorlalte partide, în mare nu sunt careieni. Nu numai că nu sunt careieni, dar marea lor majoritate n-au demonstrat deloc că se pricep la administraţia locală. În schimb, eu am demonstrat în ultimii opt ani că fac echipă, ceilalţi eventual promit. Candidaţii la Consiliul Local sunt o parte vechi, o parte noi. Sunt mândru de ei, avem o echipă care, zic eu, îmbină toate orientările, atât profesionale cât şi cele de vârstă. Sunt oameni loiali şi corecţi. Referitor la Consiliul Judeţean, pe preşedintele UDMR Satu Mare, senatorul Pataki Csaba, îl ştiu de mic copil, pentru că îl ştiu pe taică-său şi pe ambii bunici, o familie serioas, nişte oameni foarte serioşi. În perioada în care a fost director Direcţia de Dezvoltare a Consiliului Judeţean, Pataki şi-a demonstrat capacităţile sale organizatorice. În periada de când este senator a demonstrat că este un organizator calm, blând şi, în acelaşi timp, un om foarte inteligent. Actuala conducere a ajudeţului a demosntrat contrariul. La fel ca şi în Carei, nu există alţii mai buni nici la judeţ.
Reporter: – La ce rezultate se aşteaptă UDMR la nivel de Carei?
Eugen Kovacs: – Ne aşteptăm la rezultate bune sau foarte bune, ceea ce înseamnă minim 11 consilieri locali, iar eu să am peste 50% din voturi. Acum patru ani am avut 56%. Pentru a obţine aceste rezultate avem nevoie de sprijinul tuturor careienilor care apreciază modul în care s-a dezvoltat oraşul nostru în ultimii ani.
A consemnat Szasz Lorand