Interviu cu Alain Abrudean, candidat al PSD la Consiliul Local Carei

alain abrudean
Reporter: – Vă rog să vă faceți o scurtă prezentare.
Alain Abrudean: – Am 42 de ani și sunt inginer agronom. Sunt căsătorit, soția mea este medic de familie și avem împreună o fetiță.
Reporter: – Când ați intrat în politică și care au fost motivele care v-au determinat?
Alain Abrudean: – Părinții mei au intrat în politică după anul 1990, astfel încât m-au îndrumat și pe mine să urmez acest drum. Până în anul 1994 am locuit în București, iar în 1999 am devenit membru al organizației PSD Carei, unde am deținut diverse funcții atât în organizația de tineret cât și în cea de seniori.
Reporter: – Ce priorități veți avea dacă ajungeți Consilier Local?
Alain Abrudean: – Doresc ca orașul Carei să fie mai curat, mai îngrijit, cu o infrastructură modernă, cu multe flori, să devină un punct turistic important, deoarece avem obiective reprezentative de vizitat. Acestea ar fi unele dintre prioritățile pe care le am ca și consilier local. În același timp, îmi propun atragerea de fonduri pentru agricultură și construierea unui depozit frigorific pentru producătorii din zona Careiului. De asemenea, doresc modernizarea sistemului de învățământ local pentru a îmbunătății performanțele școlare ale elevilor. Pentru a îndeplinii toate acestea e nevoie ca banul public să fie împărțit corect și bine chibzuit; să se cheltuiască în folosul cetățenilor; să se creeze noi locuri de muncă pentru tineri; școlile să fie dotate cu materiale didactice moderne , laboratoare și cantine școlare; cabinete medicale și stomatologice în fiecare unitate școlară. Încurajez și susțin accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea orașului nostru.
Reporter: – Ce ați vrea să schimbați în Consiliul Local Carei?
Alain Abrudean: – Doresc să îmi canalizez toată energia, experiența, talentul, puterea de muncă pentru continuarea proiectelor bune deja începute și pentru cele care urmează a fi implementate. Vreau ca membrii Consiliului Local să lucreze împreună în interesul cetățenilor, lăsând la o parte orgoliile și interesele personale.
Reporter: – Un mesaj către careieni…
Alain Abrudean: – Stimați careeni, ajutați de dumneavoastră putem continua proiectele începute și putem înfăptui obiectivele propuse. Pentru un viitor CARE-I mai bun!
A consemnat Szasz Lorand