Interviu cu viceprimarul Careiului, Ludovic Keizer

keizer ludovic
Reporter: – Cum consideraţi că arată Careiul acum faţă de 2008?
Ludovic Keizer: – Consider că arată mult mai bine acum. S-au făcut investiţii importante, iar acestea nu se pot ascunde. Centrul a fost pus la punct, parcul la fel, au fost reabilitate castelul, fosta cazarmă, cantina socială, şcolile, primăria nouă, teatrul, centrul cultural. Au fost reabilitate şi cartierele. Eu cred că e o îmbunătăţire destul de mare. Trebuie să fii răuvoitor ca să spui că nu s-a făcut nimic în Carei în ultimii opt ani. S-au atras finanţări de milioane de euro, care pur şi simplu au schimbat faţa municipiului nostru.
Reporter: – Credeţi că administraţia locală îi poate mulţumi pe toţi locuitorii Careiului?
Ludovic Keizer: – După părerea mea, este imposibil să reuşeşti acest lucru. În primul rând, datorită faptului că noi poate avem unele idei, iar locuitorii Careiului aşteaptă totul din partea noastră. Aş putea să dau şi câteva exemple. Administraţia locală trebuie, într-adevăr, să aibă grijă de acest oraş, inclusiv de curăţenie. De multe ori, părinţii îi trimit pe copii să ducă gunoiul. În loc să meargă până la containerele din zonele special amenajate, aceştia aruncă sacii cu gunoiul menajer în acele coşuri de gunoi pe care le-am pus în oraş pentru ca lumea să nu arunce pe jos ambalajele şi mucurile de ţigări. Un prieten de-al meu, domnul Bereş, i-a spus unui asemenea copil să ducă resturile la containerul situat cu 50 de metri mai încolo. Copilul l-a ascultat. Ulterior, mama copilului l-a luat la rost pe prietenul meu. E destul de rău dacă un părinte îşi educă copilul în aşa fel. Pe acestă cale, îi rog pe careieni să respecte regulile de bun simţ, care nu costă nimic, dar contribuie la menţinerea curăţeniei în oraş. Este uşor să arunci gunoaie peste tot şi să spui că vor veni cei de la Primărie să facă curăţenie. Revenind la coşurile de gunoi, am instalat 280 de bucăţi în cartierele Mihai Viteazu I şi II. Oamenii noştri le golesc zilnic. În mod normal, nu ar trebui să fie gunoi dacă n-ar ajunge în ele şi resturile menajere. De asemenea, am amenajat frumos alei pe spaţiile verzi, însă locatarii nu vor să le folosească, preferând să îşi facă propriile cărări prin iarba plantată. Să nici nu mai vorbim de faptul că foarte puţin sunt cei care mai fac curăţenie în jurul blocurilor sau chiar în faţa caselor. Cu toţii aşteaptă să vină cei de la primărie. Alţii preferă să arunce molozul lângă containere, în loc să anunţe Primăria sau Florisalul, pentru a le depozita conform legii. Din păcate, ne confruntăm zilnic cu astfel de probleme, care ţin de civilizaţie şi bun simţ. De asemenea, careienii trebuie să înţeleagă că banii din bugetul local sunt limitaţi. Nu poţi face minuni peste noapte, nu poţi asfalta toate străzile, nu poţi asfalta toate trotuarele. Pur şi simplu, nu poţi reabilita totul deodată, ci doar în timp, pe etape. În concluzie, este imposibil să mulţumeşti pe toată lumea. Tot timpul vor exista critici, pe care le şi luăm în seamă atâta timp cât sunt întemeiate, nu răuvoitoare.
Reporter: – Ce părere aveţi despre lucrările efectuate în cadrul masterplanului Apaserv?
Ludovic Keizer: – E o investiţie foarte mare şi, să fiu sincer, sunt multe greşeli. Trebuie să aşteptăm până la sfârşitul lunii mai, când vor fi finalizate lucrările. Abia atunci vom putea veni cu observaţiile noastre vizavi de calitatea lucrărilor. Din păcate, masterplanul a fost pornit în 2008. Atunci nici măcar nu era sigur dacă va obţine finanţare sau nu. Între timp, noi am pornit propriile noastre proiecte, cum ar fi cele de reabilitare a cartierelor, finanţate prin POR. Cu ajutorul lor, am schimbat faţa oraşului. În cadrul proiectelor, am asfaltat o serie de străzi. Acum vin unii şi ne acuză că am fost proşti pentru că pe acele străzi s-a lucrat la reţelele de apă şi canalizare. Careienii trebuie să înţeleagă că atunci când ne-am apucat de proiectele noastre, masterplanul Apaserv era incert. După cum am mai spus referitor la calitatea lucrărilor, în mai va avea loc recepţia lucrărilor la masterplan. În comisiea de recepţie va avea şi Primăria Carei un reprezentant. La fel s-a întâmplat şi în cazul recepţiei celor 13 cămine prin care se monitorizează pierderile de apă. Reprezentantul nostru a avut observaţii la fiecare cămin, observaţii care sunt remediate fiecare în parte. Pavajele scoase au fost schimbate, nu au fost puse înapoi de acelaşi tip. Asfaltarea a fost făcută în toamnă, pe ploaie, cu un tip de asfalt de calitate slabă. Totul se datorează faptului că lucrările de pe un tronson nu sunt decontate de Apaserv până nu sunt efectuate complet, inclusiv refacerea asfaltului. Nimeni n-a vurt să asfalteze toamna, dar a fost obligatoriu. Ar fi fost mai bine să rămână aşa, să se taseze, iar asfaltările să fie făcute în primăvară. E şi normal că asfaltul turnat pe ploaie a cedat. Am văzut că în unele locuri s-au turnat noi straturi de asfalt. Lucrările vor avea o garanţie de doi ani, iar noi vom cere Apservului, beneficiarul investiţiei, să cheme firmele să refacă asfaltul dacă acesta cedează din nou.
Reporter: – Care este situaţia cu blocul social din spatele Primăriei?
Ludovic Keizer: – Acolo, într-adevăr, este o dezordine totală. Din păcate, trebuie să mă duc săptămânal acolo. Am încercat tot posibilul pentru a face ordine şi curăţenie, însă nu am reuşit. Locatarii îşi aruncă gunoiul pe fereastră, distrug robineţii şi chiuvetele pe care le punem, sparg closetele. Fără sprijinul lor, nu vom reuşi niciodată să facem ordine în acel bloc. Credeţi-mă, deşi am încercat din răsputeri, nu am reuşit să găsesc o soluţie pentru această problemă.
Reporter: – Credeţi că ar merita redeschis târgul de animale?
Ludovic Keizer: – Ar ptea fi redeschis şi chiar ne-am gândit la acest lucru. Însă, după părerea mea, nu ar veni multă lume. Cei de la ţară trebuie să obţină aviz de la medicul veterinar, care trebuie plătit, apoi trebuie să transporte animalul sau animalele până în Carei şi nici nu e sigur că îl poate sau le poate vinde. Consider că e mult mai bună ideea de a amenaja în fostul târg de animale o piaţă de maşini. Având în vedere numărul destul de mare de participanţi, cred că merită să continuăm în fiecare sâmbătă cu piaţa de maşini.
Reporter: – Va fi făcută dezinsecţie împotriva căpuşelor?
Ludovic Keizer: – Deja a fost făcută săptămâna trecută. Am organizat o acţiune de dezinsectizare împotriva căpuşelor pe raza municipiului Carei. La fel am procedat şi în primăvara anului trecut. De asemenea, dacă va fi nevoie, în vară vom organiza o acţiune de dezinsectizare şi împotriva ţânţarilor. Au fost ani în care, din cauza condiţiilor climatice, nu a fost nevoie de dezinsectizare. Însă, dacă se impune, o vom face în această vară.

A consemnat Szasz Lorand