Ansamblul de Dansuri „Háromszék” din Sf. Gheorghe prezintă pe 6 aprilie 2016, de la ora 19.00, la Centrul Cultural din Carei, spectacolul de dans-teatru „Cununia” (Cântec pentru speranță), în regia lui Mihályi Gábor.

Spectacolul se realizează în jurul actului sacru al cununiei și al fragmentelor istorice din viața Transilvaniei. Cămin, căsnicie, casă, acasă – tot ce înseamnă pentru noi această tradiție primită de la strămoși. Imaginea scenică se formează ca o țesătură într-un peisaj poetic. Prin circul etern al existenței viață – cununie – moarte – renaștere dorim să dăm dovadă despre noi în prezent și despre valorile noastre.
Cununia este o stare de tranziție, un act sacru, iar drumul parcurs, căsătoria, ospățul și toate obiceiurile acestei uniuni reprezintă o tradiție bogată în memoria culturală acestei regiuni. În ce măsură ne angajăm tradițiilor în prezent? Oare ce putem să redăm lumii de azi din spiritul acestei tradiții atât de efemere care se schimbă odată cu sufletul omului în care trăiește? Cununia este un spectacol de dans teatru folcloric expresiv cu o tonalitate poetică intensivă însoșită de un cor puternic.
Regizor-coregraf: Mihályi Gábor (director artistic al Ansamblului Folcloric de Stat din Ungaria)
Biletele se găsesc la casa de bilete al Centrului Cultural (bilet întreg 20 lei, bilet redus 10 lei).
Spectacolul invitat se realizează în sprijinul Fondului Cultural Național din Ungaria (Nemzeti Kulturális Alap).