
Un certezan de 31 de ani a fost depistat în trafic de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu deţinea permis de conducere, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare.
În timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier, poliţiştii Secţiei Rurale Negreşti Oaş, au oprit în jurul orelor 10.00 un autoturism ce se deplasa pe raza comunei.
La volanul maşinii a fost identificat Daniel T. din comuna Certeze, iar verificările efectuate cu ocazia controlului, au relevat faptul că acesta nu deţinea permis de conducere de nici o categorie.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 1,18 mg/l.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.