Vineri, 29 ianuarie 2016, începând cu ora 16.00, la Centrul Cultural Carei – Sala Deák Endre a avut loc cea de-a zecea ediţie a concursului regional de recitări „Mihai Eminescu”, organizat de Direcţia de Cultură a Municipiului Carei în colaborare cu Centrul Cultural Carei şi Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

La ediţia din acest an au participat 77 elevi de la școlile gimnaziale şi liceele din judeţ: Şcoala Gimnazială Nr. 1 Carei, Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Carei, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, Liceul Teoretic Carei şi Colegiul Național „Kölcsey Ferenc” din Satu Mare.
Competiția a fost foarte strânsă, elevii pregătindu-se intens, încercând să impresioneze publicul prezent și membrii juriului prin interpretarea plină de originalitate şi emoție.
La secţiunea „Eminescu în limba română”, membrii juriului au fost: Corina Nuna, director al Bibliotecii Municipale Carei; Anca Similar, actriță la Teatrul de Nord Satu Mare, secția română; Geta Vandici, referent la Centrului Cultural Carei; Lorena Chiş, profesoară de limba și literatura română și Bodea Tibor, actor la Teatrul de Nord Satu Mare, secţia maghiară.
La secţiunea „Eminescu în limbă străină”, juriul a fost format din Maurer Emese, bibliotecar la Biblioteca Municipală Carei; Burlacu Helga, învăţătoare, Dorina Racolţa, profesoară de limba franceză; Anca Similar, actriţă la Teatrul de Nord Satu Mare, secţia română şi Bodea Tibor, actor la Teatrul de Nord Satu Mare, secția maghiară.
Concursul s-a desfășurat pe două categorii: clasele V-VIII şi clasele IX-XII și două secţiuni, limba română şi limbi străine.
Juriul nu a avut o misiune facilă, astfel, după centralizarea punctajului obținut, vă prezentăm clasamentul celei de-a zecea ediţii:
Clasele V-VIII, limba română
Loc I – Duţescu Darius – Liceul Teoretic Carei, 49 puncte
Loc II – Ursan Marcel, Mocan Andreea (Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei), David Anda (Liceul Teoretic Care), 47 puncte
Loc III – Feher Alexandra – Școala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, 46 puncte
Menţiune – Bolba Denisa – Școala gimnazială Nr. 1 Carei, 45 puncte
Menţiune – Pleşca Evelin, Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 44 puncte

Clasele V-VIII, limba maghiară
Loc I – Mester Ana – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 46 puncte
Loc II – Bartha Máté – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 45 puncte
Loc III – Görög Anita – Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, Bóőr Petra – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 42 puncte
Menţiune – Sipos Enikő – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 41 puncte
Menţiune – Vagyas Vivien – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 41 puncte
Mențiune – Virág Vanda – Liceul Teoretic Carei, 41 puncte

Clasele V-VIII, limba engleză
Loc I – Bolba Denisa – Şcoala gimnazială Nr. 1 Carei, 20 puncte
Loc II – Berciu Emilia – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 16 puncte
Loc III – Pleşca Evelin – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, Petcu Tudor, Mocan Andreea (Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei), 15 puncte
Mențiune – Acălfoaie Emanuel – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 14 puncte
Menţiune – Sabău Adrian – Şcoala gimnazială Nr. 3 Carei, 12 puncte

Clasele V-VIII, limba germană
Loc I – Fleisz Veronika Diana – Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, Maier Alexandra Blanka – Şcoala gimnazială Nr. 1 Carei, 27 puncte
Loc II – Marincaş Laniana – Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, Hager Christian – Şcoala gimnazială Nr. 1 Carei, 26 puncte
Loc III – Cavasi Kevin – Şcoala gimnazială Nr. 1 Carei, 23 puncte

Clasele IX-XII, limba română
Loc I – Mihaly Roxana – Liceul Teoretic Carei, 49 puncte
Loc II – Vasilie Diana, Bodea Larisa, Coşarcă Dan – Liceul Teoretic Carei, 41 puncte
Loc III – Mirişan Bianca, Uifaluşi Claudia – Liceul Teoretic Carei, 39 puncte
Mențiune – Cociorva Patricia – Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, 35 puncte
Clasele IX-XII, limba maghiară
Loc I – Comiati Renáta – Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc” Satu Mare, 39 puncte
Loc II – Sălcudean Henrietta – Liceul Teoretic Carei, 30 puncte
Loc III – Hobos Irisz – Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc” Satu Mare, 27 puncte

Clasele IX-XII, limba engleză
Loc I – Maior Alissia – Liceul Teoretic Carei, 19 puncte
Loc II – Nagy Evelin – Liceul Teoretic Carei, 17 puncte
Loc III – Fülöp Ábel – Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc” Satu Mare, Panaite Alexandra – Liceul Teoretic Carei, 13 puncte
Menţiune – Varga Patrik – Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, 10 puncte
Menţiune – Rus Tania – Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, 10 puncte
Menţiune – Veszprémi Krisztina – Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc” Satu Mare, 10 puncte

Clasele IX-XII, limba germană
Loc I – Pallai Tünde – Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc” Satu Mare, 19 puncte

Clasele IX-XII, limba franceză
Loc I – Latiş Larisa – Liceul Teoretic Carei, 17 puncte
Premiile au constat în diplome şi cărţi oferite de Direcția de Cultură a Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei și Biblioteca Municipală Carei.
Organizatorii felicită toţi participanții şi pe dascălii acestora, pentru efortul depus, seriozitatea cu care s-au pregătit şi mulţumesc totodată şi membrilor juriului pentru participarea la concurs.
De asemenea au fost anunțați şi câştigătorii celei de-a doua ediţii a concursului de desene şi grafică cu tema: simboluri şi motive din creaţia eminesciană.
Au fost trimise 52 lucrări de grafică și desene de la Școala Gimnazială Nr. 1 Carei, Şcoala gimnazială „Vasile Lucaciu” din Carei, Școala Gimnazială Nr. 3 Carei, Clubul Elevilor Carei, Liceul Tehnologic „Simion Bărnuţiu” Carei, Liceul Teoretic Carei, Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc” din Satu Mare, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare, Şcoala Generală din Nyírlugos (Ungaria) şi Şcoala Generală nr. 200 din Bucureşti.
Câştigătorii celei de-a doua ediţii a concursului de desene şi grafică cu tema: simboluri și motive din creația eminesciană sunt:
Clasele V-VIII
Locul I – Fleisz Márton, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Carei, 29 puncte
Locul al II-lea – Cristea Denisa, Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, 28 puncte
Locul al III-lea – Doiciar Tania, Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, 27 puncte
Mențiune – Veres Izabella, Clubul Copiilor Carei, 26 puncte
Mențiune – Mircea Maia, Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, 26 puncte
Mențiune – Băbuțiu Noemi , Școala Gimnazială Nr. 1, Carei, 25,5 puncte
Mențiune – Lăcătuş Erzsebet, Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, 25 puncte
Premiul Special – Mandric David, Școala Generala nr. 200, Bucureşti, 30 puncte
Premiul Special – Dobrán Evelin, Școala Generală din Nyírlugos (Ungaria), 30 puncte

Clasele IX-XII
Locul I – Balog Tamara, Liceul Teoretic Carei, 30 puncte
Locul al II- lea – Darabos Alexandra, Liceul Teoretic Carei, 29 puncte
Locul al III-lea – Achim Andrada, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, 28 puncte
Mențiune – Szabó Anna , Colegiul Național „Kölcsey Ferenc” din Satu Mare, 27 puncte
Mențiune – Donca Cătălin, Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei, 26,5 puncte
Mențiune – Mihis Alexandra, Colegiul Național „Kölcsey Ferenc” din Satu Mare, 25 puncte
Mențiune – Boroș Raimond, Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei, 25 puncte

Menţionăm faptul că numărul maxim de puncte a fost 30. Celelalte lucrări au primit un punctaj cuprins între 21- 24 puncte.
Toate lucrările participante la concurs vor fi expuse timp de o săptămână în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei în perioada 1 – 8 februarie 2016.