Descoperirile arheologice abundă în Carei, în special pe locul satului de odinioară Bobald, situat în sud-estul municipiului. Acest sit arheologic, aflat încă în fază de cercetare, este bogat în vestigii arheologice datate din epoca bronzului până în evul mediu. Prima atestare documentară a Careiului datează din 1213, în forma Karul. A fost domeniul neamului Kaplony, strămoşii familiei a cărei istorie se leagă strâns de cea a oraşului: familia Károlyi.

Din secolul al XIV-lea, Careiul devine centrul domeniului familiei Károlyi. Un veac mai târziu, în 1482, aceştia obţin, de la regele Matia Corvin, permisiunea ridicării unui edificiu din piatră. În acea perioadă, Careiul deţinea deja statutul de oppidum (târg, statut intermediar între sat şi oraş). În descrierile de la sfârşitul secolului al XVI-lea, se menţionează o fortificaţie a Careiului, probabil necesară din cauza atacurilor din ce în ce mai dese. În secolele XVI–XVII, turcii desfăşurau mai multe expediţii de jaf în zonă. Răscoala condusă la începutul secolului al XVIII-lea de Rákóczi aduce distrugeri de amploare nu doar oraşului, ci şi întregii zone: localităţile sunt atacate de curuţi, multe dintre ele fiind şi depopulate. După pacea de la Satu Mare, contele Károlyi Sándor a adus în mai multe localităţi, printre care şi Careiul, colonişti şvabi. Secolul al XVIII-lea a fost unul prosper în viaţa oraşului. Creşterea demografică este una importantă, însoţită şi de diversificarea etnică: în jurul anilor 1750, la Carei trăiau maghiari, şvabi, români şi evrei. Familia Károlyi ajunge să aibă în perioada modernă o influenţă hotărâtoare în viaţa politică din întregul comitat Satu Mare. Astfel, la iniţiativa acestora, localitatea de reşedinţă a familiei, Careiul, a devenit şi centrul comitatului.
Tot de numele familiei Károlyi se leagă construirea bisericii romano-catolice şi a şcolii de acelaşi rit. În această perioadă s-a construit şi clădirea ce va servi drept sediu comitatului, biserica reformată, cea greco-catolică ruteană şi română, şi s-au înfiinţat breslele cele mai importante. Satutul de oraş este dobândit oficial în 1848, dar abia în 1876 Careiul este ridicat la rangul de oraş cu consiliu ales. Secolul al XIX-lea a adus şi calamităţi naturale care au provocat pagube importante: cutremurul din 1834, incendiile din 1836 şi 1887, acesta din urmă devastând aproape întregul oraş. Imaginea actuală a Careului este în mare parte rezultatul lucrărilor de reconstrucţie de după acest ultim incendiu. În cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea se dezvoltă spectaculos şi infrastructura transporturilor. În 1871 este inaugurată calea ferată Satu Mare – Debrecen, iar în 1887 linia către Zalău, ambele cu trecere prin Carei. În 1889 se înfiinţează „Societatea de desecare a mlaştinii Ecedea” sub preşedinţia contelui Tibor Károlyi, care avea drept principal obiectiv transformarea teritoriului mlaştinii în teren agricol. Asociaţia funcţiona în actuala clădire a poliţiei municipale.
După încheierea primului război mondial, Careiul, alături de întrega Transilvanie, revine României. În urma reformei administrative din 1926 îşi pierde rangul de reşedinţă de judeţ şi este anexat, împreună cu localităţile înconjurătoare, judeţului Sălaj. În octombrie 1944, luptele cele mai importante pentru restabilirea graniţei României au loc în împrejurimile Careiului. Bătălia decisivă a avut loc tot aici, în ziua de 25 octombrie, sărbătorită astăzi ca Ziua Armatei Române. Al doilea război mondial a adus schimbări importante în ceea ce priveşte componenţa etnică a populaţiei. Evreii au căzut victimă deportărilor în anul 1944, iar germanii un an mai târziu, în 1945, când au fost transportaţi spre lagărele de muncă din Uniunea Sovietică.
În urma reformei administrative din anul 1968, Careiul şi satele înconjurătoare sunt din nou incluse în judeţul Satu Mare. Transformările din perioada comunistă au avut drept ţintă industrializarea micului oraş: s-au înfiinţat aici unităţi cu profil industrial alimentar şi textil, iar o parte a fabricii Unio Satu Mare a fost transferată la Carei. După 1989, multe dintre marile întreprinderi au fost desfiinţate. Astăzi, profilul economic al oraşului este delimitat de unităţile de industrie alimentară rămase şi de noile societăţi cu profil mixt. În 1995, localitatea a fost declarat municipiu.
De Carei se leagă un număr mare de oameni de seamă ai culturii universale: aici s-a născut, în jurul anului 1530, Gáspár Károli, primul traducător al Bibliei în limba maghiară. Bustul său, realizat de Árpád Deák este plasat în faţa bisericii reformate. În centrul oraşului se află statuia poetului Sándor Petőfi şi a scriitoarei Margit Kaffka, născută tot la Carei. Casa natală a scriitoarei este marcată şi de o placă comemorativă. Tot în centrul oraşului se află bustul dezvelit în 1994 al lui Avram Iancu, eroul de suflet al numeroşilor colonişti moţi aşezaţi în jurul Careiului în perioada interbelică. În intersecţia centrală a oraşului, într-un parc special amenajat, se află monumentul eroilor, dedicat victoriei trupelor româneşti din bătălia din 25 octombrie 1944. Acesta a fost realizat de către Géza Vida în anul 1964.
Oraşul Carei este dominat de parcul dendrologic protejat, cu o suprafaţă de 10 hectare, având în centru castelul Károlyi. Aspectul actual al clădirii este rezultatul lucrărilor de reconstrucţie demarate în 1894 de contele István Károlyi. Edificiul mai vechi, datând din din 1794, a fost transformat aproape în întregime în urma acestor lucrări. Astăzi, castelul găzduieşte muzeul şi biblioteca oraşului. Proiectele recent demarate în scopul conservării şi al restaurării edificiului promit transformarea acestuia într-unul dintre cele mai importante obiective turistice din zona Sătmarului.
Multe dintre edificiile cultelor religioase constituie, la rândul lor, monumente cu valoare arhitecturală de excepţie. Biserica ortodoxă Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, care îmbină armonios elemente stilului baroc cu cele de inspiraţie orientală, datează din anul 1752. Biserica greco-catolică Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, construită între 1737 şi 1739, este unul dintre cele mai vechi edificii din cărămidă aparţinând acestui cult. Biserica reformată, construită între 1746 şi 1752, este precedată de un turn în stil baroc, realizat câteva decenii mai târziu. Structura interioară şi decoraţiile exterioare au fost adăugate abia în cea de a doua jumătate a secolului XX. Biserica romano-catolică Sf. Iosif de Calasanz a fost ridicată între 1769 şi 1779, fiind descrisă deseori drept cea mai frumoasă clădire în stil baroc din judeţul Satu Mare.
Vechiul sediu comitatens, reconstruit după cutremurul din 1834, adăposteşte acum Grupul Şcolar Iuliu Maniu. Pe pereţii acesteia se află două plăci comemorative: una este dedicată poetului Ferenc Kölcsey, fost notar al comitatului Satu Mare, iar o alta aminteşte vizita marelui om politic Iuliu Maniu la Carei, în 25 aprilie 1919. Fostul gimnaziu al piariştilor, construit în 1887, găzduieşte astăzi Grupul Şcolar Agricol. Între elevii săi se numără mari personalităţi sătmărene, precum poetul Ady Endre, pictorul Aurel Popp, sociologul Oszkár Jászi, sau istoricul şi omul politic Simion Bărnuţiu, a cărui statuie se află în faţa clădirii. Actualul sediu al Poliţiei de Frontieră, o clădire cu o valoare arhitecturală de excepţie, construită după planurile cunoscutului arhitect Ybl Miklos, a funcţionat pe vremuri ca hotel. Aici a cunoscut-o poetul Petofi Sandor pe cea care îi va deveni mai târziu soţi. Printre reperele importante ale turismului de agrement, putem aminti ştrandul cu apă termală, restaurantele decorate în stil rustic, cu o atmosferă aparte şi viile din sudul oraşului, plantate în urmă cu mai multe veacuri.
Localitatea Ianculeşti a fost înfiinţată în anii 1920, de colonişti moţi din judeţul Cluj. Biserica ortodoxă a satului a fost construită în anul 1937 şi are hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. În 2002, Ianculeştiul avea 401 de locuitori.
Sursa: http://e-castellum.eu – proiect implementat de Muzeul Judeţean Satu Mare şi Direcţia Muzeelor din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg