Site-ul multumesc.org a realizat o statistică la zi a absenţelor membrilor Camerei Deputaţilor. La nivelul judeţului Satu Mare, pe primul loc la absenţe se situează deputatul ALDE Ovidiu Silaghi, fiind urmat de deputatul PNL Andreea Paul, respectiv de deputatul PSD Octavian Petric. Deputatul UDMR Erdei D. Istvan este cel mai conştiincios reprezentant al sătmărenilor în Camera Inferioară a Parlamentului României.

prezente
Potrivit statisticilor realizate de site-ul multumesc.org, deputatul Ovidiu Silaghi, trecut ca şi indepedent, deşi a trecut de la PSD la ALDE, are cele mai mult absenţe pe mandat dintre deputaţii sătmăreni, în procent de 48,8%. Potrivit statisticilor publicate, în ultimul an procentul absenţelor este de 56%, în ultimele 90 de zile de 46,9%, iar în ultimele 30 de zile de 8%.
Pe locul secund se clasează deputatul PNL de Ţara Oaşului, Andreea Paul. Absenţele înregistrate pe mandat sunt de 35,1%, în ultimele 365 de zile de 26,9%, în ultimele 90 de zile de 28,6%, iar în ultimele 30 de zile de 4%.
Următorul pe listă este deputatul PSD Octavian Petric, ales în zona Codrului. Calculat la nivelul întregului manda, procentul absenţelor este de 30,4%. În ultimele 365 de zile, absenţele sunt de 34,9%, în ultimele 90 de zile de 65,3%, iar în ultimele 30 de zile nu a avut absenţe.
Deputatul UDMR Kereskenyi Gabor, cel care vrea să candideze pentru Primăria municipiului Satu Mare, ocupă locul patru în acest top al chiulangiilor, cu o absenţă pe mandat de 21%. În ultimele 365 de zile absenţele au fost de 30,5%, în ultimele 90 de zile de 39,3%, iar în ultimele 30 de zile nu s-a prezentat deloc la muncă.
Cel mai conştiincios reprezentant al sătmărenilor în Camera Deputaţilor este deputatul UDMR Erdei D. Istvan. În actualul mandat, absenţele acestuia sunt de 14,1%, în ultimele 365 de zile de 16,3%, în ultimele 90 de zile de 27,6%. În utlimele 30 de zile, deputatul Erdei D. Istvan nu a înregistrat nicio absenţă.