Primarul Eugen Kovacs a convocat Consiliul Local în şedinţă extraordinară marţi dimineaţă, de la ora 9.00, pentru a rezolva problema salariilor angajaţilor Spitalului Municipal Carei. La şedinţa anterioară de vineri, din cauza prezenţei reduse, a votului împotrivă din partea consilierilor locali liberali şi a unor abţineri, proiectul de hotărâre privind utilizarea excedentului bugetar al Spitalului pentru plata salariilor angajaţilor a fost respins, neîntrunind numărul necesar de voturi.

kovacs

Unicul proiect de hotărâre al şedinţei extraordinare de marţi, 12 ianuarie 2016, este cel privind aprobarea utilizării execedentului bugetului Spitalului Municipal Carei, în sumă totală de 1,883 milioane lei. La fel ca şi în 2015, o parte din bani urmau să fie alocaţi pentru plata salariilor angajaţilor în luna ianuarie, întrucât Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) virează mai târziu sumele contractate. Ulterior, banii cheltuiţi cu salariile urmau să revină în excedentul bugetului Spitalului.
“Nu sunt responsabil de faptul că unii consilieri creează dispute politice pe astfel de teme. Astfel de operaţiuni privind utilizarea excedentului bugetar pentru plata salariilor la început de an până ce Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate virează banii sunt normale. Legalitatea verificării acestor operaţiuni nu aparţine consilierilor locali, ci intră în atribuţiile Trezoreriei. Consiliul Local nu ar trebui să politizeze asemenea decizii care afectează sute de oameni”, ne-a declarat primarul Eugen Kovacs.

Referitor la acuzaţiile de amatorism şi de lipsă de profesionalism proferate de consilierul local Ilie Ciută la adresa directorarei financiar- contabile a Spitalului Municipal, Adriana Sălăgean, primarul Kovacs spune că activitatea directorului este bună şi nu are niciun motiv de îndoială în această privinţă. Primarul Kovacs a adăugat că o va ruga pe directoarea Adriana Sălăgean să explice băbeşte cum se alcătuieşte bugetul instituţiei şi cum se desfăşoară execuţia bugetară, astfel încât toţi consilierii să înţeleagă despre ce este vorba în unicul proiect de hotărâre al şedinţei extraordinare de marţi, 12 ianuarie 2016.

Szasz Lorand