Consiliul Local Carei a alocat la ultima şedinţă din acest an suma de 20.000 lei pentru focul de artificii în noaptea de Revelion. Spectacolul pirotehnic va dura între opt şi zece minute şi va fi realizat de o firmă din municipiul Satu Mare.

artificii

Focul de artificii realizat în noaptea dintre ani va avea o intensitate variabilă şi va dura între opt şi zece minute, potrivit contractului întocmit de Primăria Carei cu firma sătmăreană BI AS Group SRL. Populaţia din zona învecinată Monumentului Ostaşului Român a fost anunţată de organizarea focului de artificii în noaptea de Revelion.
Organizatorii adresează careienilor invitaţia de a participa în număr cât mai mare la tradiţionalul foc de artificii. Potrivit primarului Eugen Kovacs, focul de artificii a costat la fel ca şi anul trecut şi va fi cel puţin la fel de spectaculos ca şi cel de acum un an.
Suma de 20.000 lei necesară organizării tradiţionalului foc de artificii din noaptea de Revelion a fost alocată în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Carei din acest an.