Prin intermediul unui comunicat de presă, Instituţia Prefectului Satu Mare a anunţat că prefectul Eugeniu Avram a emis un ordin privind suspendarea lui Mircea Govor din funcţia de consilier judeţean şi, implicit, de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

consiliu
Marţi 29 decembrie 2015, Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram în temeiul art.26, alin.1 din Legea nr.340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului a emis Ordinul nr.271 din 29.12.2015 prin care se constată încetarea, de drept, a mandatului de primar al comunei Botiz al domnului Roca Iosif, ca urmare a decesului.
De asemenea în urma adresei Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, în dosar nr.191/P/2015, înregistrată la Instituţia Prefectului judeţul Satu Mare sub nr. 15222/29.12.2015, a emis Ordinul nr.272/29.12.2015, privind suspendarea de drept a mandatului de consilier judeţean al domnului Govor Mircea Vasile, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, pe perioada arestului preventiv, începând cu data de 23.12.2015 până la data de 21.01.2016.