La ultima şedinţă a Consiliului Local Carei, liberalul Adrian Bucureştean a revenit asupra deciziei de autosuspendare. Spunând că a primit un răspuns în cazul acuzaţiilor de conflict de interese şi incompatibilitate, acesta a participat din nou la procesul de luare a deciziilor. Bucureştean a mai spus că mai aşteaptă un al doilea răspuns, probabil din partea Prefecturii Satu Mare.

bucurestean
În mod cert, liberalul Adrian Bucureştean a făcut referire la halucinantul răspuns pe care mi l-a transmis şi mie Agenţia Naţională de Integritate. Un răspuns prin care Bucureştean este spălat de toate acuzaţiile de către un inspector de integritate al ANI, care nici măcar nu a avut curiozitatea să verifice, de exemplu, dacă Bucureştean a vândut filtre de apă şi accesorii unităţii de învăţământ la care făcea parte din Consiliul de Administraţie, ca să nu mai vorbim şi de alte aspecte.
Iată răspunsul Agenţiei Naţionale de Integritate:
Privitor la petiţia dumneavoastră înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate cu nr. 41897/G/II/16.11.2015, referitoare la Bucureştean Adrian – director ANIF Satu Mare şi consilier local în cadrul Consiliului Local Carei, vă comunicăm următoarele:
– în conformitate cu dispoziţiile art.8 alin. (1) din Legea nr.176/2010, “Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor pivind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art.1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice”
– urmare analizării petiţiei, a declaraţiilor de avere şi interese ale domnului Bucureştean Adrian, s-a constatat că nu a fost încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în raport cu dispoziţiile art.76 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
În situaţia în care deţineţi documente concrete din care rezultă încălcarea, de către una dintre persoanele prevăzute la art.1 din Legea 176/2010, a regimului declarării averii, incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, vă solicităm să le transmiteţi Agenţiei în vederea efectuării a activităţii de evaluare prevăzută la dispoziţiile art.8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr.176/2010.
Răspunsul este semnat de inspectorul de specialitate Roxana Gruber.
Mă bucur că o instituţie abilitată a Statului Român precum Agenţia Naţională de Integritate, mai precis un angajat ale acesteia, s-a pronunţat în cazul lui Adrian Bucureştean. La un asemenea răspuns, nu mai are rost să transmit inspectorului de integritate Roxana Gruber nici contractul pentru casa de intervenţie din Carei semnat de Bucureştean cu sine însuşi, căci probabil ar reieşi că şi acela este perfect legal.
Însă nu este exclus ca alte organe abilitate ale Statului Român să aibă o cu totul altă părere despre acest caz. Mai ales dacă avem în vedere faptul că un alt consilier local, de această dată din comuna Pomi, a fost declarat vineri incompatibil pe motiv că „a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât Somesul Pomi S.R.L-D, societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic, a emis 10 facturi fiscale către Primăria comunei Pomi, Jud. Satu Mare, în valoare totală de 5.990,7 lei (TVA inclus), încălcând, astfel, prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003”. După cum se ştie, PFA-ul consilierului Adrian Bucureştean a emis facturi de peste 180.000 lei şcolilor din subordinea Consiliului Local Carei.