Opinie de Carei a aşteptat aproape o săptămână ca liderul PNL Carei, Ilie Ciută, să prezinte măsurile luate pe linie de partid împotriva consilierului liberal Adrian Bucureştean, cel implicat într-un scandal legat de obţinerea sumei de 180.000 lei prin nerespectarea conflictului de interese. Întrucât răspunsul nu a venit, Opinie de Carei a decis să sesizeze ANI. Nu este vorba de vreo mătuşă cu acest nume, ci de Agenţia Naţională de Integritate, care în mod cert va lua măsurile aşteptate de careieni. Prezentăm în continuare sesizarea remisă ANI de către portalul Opinie de Carei.

adrian-bucurestean

Către Agenţia Naţională de Integritate

Portalul Opinie de Carei, prin jurnalistul Szasz Lorand, domiciliat pe strada (…), municipiul Carei, judeţul Satu Mare, legitimat cu CI seria SM nr.(…), vă sesizează cu privire la constatările unei investigaţii proprii privind conflictul de interese în care s-a aflat timp de aproape cinci ani consilierul local Adrian Bucureştean din municipiul Carei, judeţul Satu Mare, ales pe listele PNL. În mandatul 2008-2012, mai precis în anul 2011, acesta a vândut aparate de filtrare a apei şcolilor aflate în subordinea Consiliului Local Carei, prin intermediul PFA-ului pe care îl deţine, deşi a participat la dezbaterile şi la votarea bugetului local. Conflictul de interese a continuat şi în mandatul actual, acesta continuând să vândă şcolilor din subordinea Consiliului Local aparate de filtrare a apei şi accesorii, în fiecare dintre anii 2012, 2013, 2014 şi 2015, prin intermediul PFA-ului său. În fiecare din aceşti ani, Adrian Bucureştean a participat la dezbaterile şi votarea bugetului local, care include bugetele unităţilor de învăţământ din municipiul Carei. Potrivit unei situaţii comunicate de Primăria Carei, în baza unei solicitări formulate pe baza Legii 544/2001, rezultă că, în perioada 2011-2015, PFA Bucureştean Adrian a vândut unităţilor de învăţământ din subordinea Consiliului Local Carei aparate de filtrare a apei şi accesorii în valoare de peste 180.000 lei. De asemenea, PFA Bucureştean Adrian a vândut un aparat de filtrare şi Spitalului Municipal Carei în 2012, deşi a participat la votarea bugetului Spitalului Municipal, care în 2011 a intrat în subordinea Consiliului Local Carei.
De asemenea, declaraţiile de avere şi de interese depuse de consilierul PNL Adrian Bucureştean în 2012, în calitate de candidat la Primăria Carei şi la Consiliul Local Carei, ce pot fi găsite de pe portalul ANI, declaraţiile de avere şi de interese depuse de Adrian Bucureştean în calitate de director al Filialei Satu Mare a ANIF, respectiv ultimele declaraţii de avere şi de interese publicate pe site-ul Primăriei Carei conţin numeroase inadvertenţe, în sensul că nu sunt menţionate veniturile realizate din activităţile derulate prin intermediul PFA Bucureştean Adrian, deşi acesta derula afaceri cu unităţile de învăţământ din Carei începând din 2011. De asemenea, în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse nu apar contractele de vânzare a aparatelor de filtrare a apei sau a accesoriilor către unităţile şcolare, deşi acestea sunt finanţate de la buget, fiind vorba de bani publici.
Vă ataşez situaţia comunicată de Primăria Carei şi răsunsul înaintat de Spitalul Municipal. Procesele verbale ale şedinţelor Consiliului Local Carei pot fi găsite pe site-ul Primăriei Carei, la adresa http://www.municipiulcarei.ro. Declaraţiile de avere şi de interese menţionate în sesizare pot fi găsite pe portalul declaraţiilor al Agenţiei Naţionale de Integritate (www.declaratii.integritate.eu), pe site-ul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (www.anif.ro), respectiv pe site-ul Primăriei Carei (www.municipiulcarei.ro).
Szasz Lorand
02.11.2015