Consilierul liberal Adrian Bucureştean nu s-a limitat doar la şcolile cărora le-a votat bugetul, ci a vândut un aparat de filtrat şi Spitalului municipal Carei, după ce acesta a intrat în subordinea Consiliului Local Carei.

site-filtru

În cursul anului 2012, consilierul local liberal a dotat cu un aparat de filtrat apa şi Spitalul Municipal Carei. Începând din 2011, Spitalul a intrat în subordinea Consiliului Local Carei. Ceea ce înseamnă că bugetul acestuia a fost votat de Consiliul Local în 2012. Dacă s-a abţinut de la vot, consilierul Bucureştean are noroc, însă dacă a participat la luarea deciziei se află într-un nou conflict de interese. Pe site-ul Primăriei Carei minutele şedinţelor de Consiliul Local sunt postate doar din ianuarie 2013.
Spitalul Municipal Carei a achizitionat un aparat de filtrare a apei, potrivit contractului nr. 1231/29.10.2012 de la PFA Adrian Bucureştean. Preţul de achiziţie a fost de 4.308 lei. Aproape cât preţul prevăzut în lista Amway, unde se sugerează un adaos de 30% care să intre în buzunarul celui care vinde aparatul de filtrare.
Opinie de Carei a obţinut confirmarea că PFA Bucureştean a vândut aparate de filtrare a apei şi la cel puţin o şcoală din zona Careiului. Este vorba de Şcoala Gimnazială din Tiream. Culmea coincidenţei, directorul adjunct al acestei şcoli care a cumpărat aparat de filtrat de la PFA Bucureştean Adrian a fost colegul de partid şi de Consiliu Local, Marius Rusu.
Întrucât unii cititori ne-au semnalat faptul că, prin intermediul PFA-ului său, consilierul Bucureştean Adrian ar fi comercializat şi calculatoare sau piese de calculatoare şcolilor careiene, Opinie de Carei a transmis Primăriei Carei o nouă solicitare de informaţii publice, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.