Ministrul Duşa va participa la manifestările de Ziua Armatei la Carei

Share

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, va participa la manifestările organizate de Zioua Armatei Române la Satu Mare şi Carei.  Potrivit inofmraţiilor de care dispunem, preşedintele Klaus Iohannis nu va mai onora invitaţia de la Carei.

monument
Sâmbătă, 24 octombrie, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va alerga, alături de militarii grupului INVICTUS România, în penultima etapă a „Ştafetei Veteranilor”, care se va încheia la ora 16.00, cu o ceremonie militară şi religioasă la Monumentul Eroilor din Satu Mare.
Duminică, 25 octombrie, începând cu ora 09.00, ministrul Mircea Duşa va participa la ceremonia de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Satu Mare, iar de la ora 12.30, va asista, la Carei, la ceremonia militară şi la festivitatea depunerii Jurământului militar de către studenţii Academiei Forţelor Terestre, de la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român”, precum şi la recitalul susţinut de naistul Nicolae Voiculeţ împreună cu Muzica Reprezentativă a Armatei, în sala de spectacole a Palatului Karolyi.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura