Interviu cu Teodor Curpaş, preşedinte al Clubului Olimpia în anii ’70-’80, anii de glorie ai fotbalului sătmărean

curpas1
Reporter: – Care au fost careienii care au ajuns la Olimpia Satu Mare?
Teodor Curpaş: – Se spune, se ştie că Satu Mare a avut echipă adevărată de fotbal, în prima divizie. A fost o perioadă o echipă de temut în România. A fost „Echipa de aur” a acestui judeţ, cu jucători cunoscuţi, „vânaţi” de toată ţara. Am condus, ca preşedinte, acest club, cu doi antrenori ce şi-au făcut un nume aici, la Satu Mare: Gheorghe Staicu şi Ştefan Czako. Amândoi cu calităţi deosebite, dar şi cu defecte. S-au perdindat pe la Olimpia, cu greu, pentru că atunci transferurile se făceau greu, chiar şi din Carei: Pusztai,Feher, Szabo,Haralambrie, Matei, Bigan, Smarandache, Bathori I, Bathori II, Mureşan, Bocşa, Naom,Knoblau, Lukacs, Borota, Haţeganu, Marcu, Both, Popa, Popescu, Şteţca, Mathe, Goia, Boc, Iancu, Agiu, Ghenceanu, Bereczki, Sabou, Bolba, Pataki, Helvei,Pinter, Silaghi, Pop, Keizer, Erdei. În situaţii de transfer posibil din judeţ, am golit Careiul de valori. Acolo, în Carei, a existat un antrenor de copii, care forma adevăraţi fotbalişti. Acesta era Ionescu, un om croit pentru a lucra cu talente formate, descoperite de el, ţinând o evidenţă de invidiat cu evoluţia fiecărui copil. De fapt, pe rând, am adus cu greu şi alerta populaţiei din Carei – iubitori de fotbal, cred jumătate de echipă. Am ajuns ca în lot să fie careienii: Keizer, Helvei, Feher, Erdei, Bereczki, Sabou, Pop, Silaghi, Pinter. Singur, cel mai valoros produs al acestui judeţ rămân trei: Keizer, Both şi Helvei.
Reporter: – Spuneţi-ne câte ceva despre fiecare dintre ei…
Teodor Curpaş: – Aş începe cu Ludovic Keizer. Acesta provine dintr-o familie modestă, cu o mamă iubitoare pentru fii Lajos şi Ştefan – fratele, cu talent de excepţie, pe care l-am dorit la Olimpia, dar Staicu s-a împotrivit mereu. Keizer, jucător înalt, puternic, deosebit prin stilul de joc, fie mijlocaş, fie fundaş central, cu alunecări de 3-4 metri, cu şuturi puternice, cu multe goluri, cu mare prestigiu în echipă, cu respect cucerit în toată ţara. Keizer, jucător ataşat total Olimpiei, a fost curtat de mai multe echipe: UTA, Dinamo şi mai ales Craiova. De fapt, conducerea „U” Craiova a venit la Satu Mare cu o geantă de bani să-l atragă pe Keizer, dar au avut ghinion. Au fost descoperiţi de Miliţie. Mi-a plăcut afirmaţia lui Keizer: „dacă vreţi să scăpaţi de mine, spuneţi-mi şi mă duc să joc acasă, la Carei”. A rămas fidel echipei şi a slujit-o cu credinţă. Publicul sătmărean l-a iubit, iar în deplasări era admirat pe stadioanele pline de suporteri. Pe atunci, la Satu Mare erau 18.000 de iubitori ai fotbalului. Veneau oameni din tot judeţul, din Sălaj şi Maramureş, echipele din judeţ, elevii, toţi cu abonamente sau bilete.
Reporter: – Povestiţi-ne despre cele mai frumoase goluri înscrise de Keizer, care a fost şi căpitan de echipă.
Teodor Curpaş: – Mi-a plăcut să aduc pe banca de rezere câţiva de la tineret, jucători formaţi de Kalmar, antrenor minunat. De ce? Aceştia formau „cheia ambiţionării” celor din teren la un joc eficient. Keizer îi apăra şi-i încuraja. Lui Lajos nu i-a plăcut băutura, iar seriozitatea lui l-a adus în postura de căpitan al echipei, de la meciul cu FC Argeş, unde era cel mai valoros jucător din ţară, Nicolae Dobrin, Dumnezeu să-l odihnească! Ninsese şi terenul era acoperit cu mâzgă. Spectatorii au curăţat terenul cu grederele, iar meciul a început la Satu Mare cu 20 de minute mai târziu. Scuzele au venit din partea crainicului radio N. Soare. Doamne, ce meci a fost atunci şi ce gol a dat Keizer, cu mingea îmbibată de apă, alonja piciorului şi cu ghetele 46. A mai dat goluri de la distanţă, încât tot stadionul a încremenit. Cu „Jiul” Petroşani, cu „Sportul” lui Răducanu, cu un şut din lovitură liberă de la 35 metri, când mingea n-a coborât şi nici nu s-a ridicat de la gazon mai mult de un metru, lovind bara şi apoi cotul lui Rică şi… gol. I-am învins cu 4-1. Goluri frumoase a dat Keizer şi cu UTA, cu Craiova, Petrolul, Bihorul etc. Era admirat de preşedintele de la „Csepel” Budapesta, Lazar Lajos, un bun prieten şi un mare conducător de club, de antrenorul lui Csepel, Losonczi Florian. Keizer, atunci când nu se lega jocul, intervenea şi-i mobiliza pe colegi. O făcea cu mult succes. I-a părut rău când în finala Cupei României am pierdut la Bucureşti cu „U” Craiova (3-1). Era în 1979 când o echipă dintr-un judeţ mic a ajuns între cele două care au jucat finala. Atunci, Helvei a dat un gol frumos, cât cele trei ale Craiovei. Regret şi acum că n-am reuşit să aducem Cupa României în Satu Mare.
Reporter: Cum v-aţi selecţionat jucătorii?
Teodor Curpaş: – De fapt, jucătorii pe care i-am adus la Olimpia mi-au fost propuşi şi m-am consultat cu Keizer în fiecare caz şi abia apoi cu antrenorii. Când l-am luat pe Pinter, abia am ieşit din secţia de la Unio Carei. Nu mai vorbesc de Feher (Docsa) ce scandal au făcut careienii. De fapt, l-am luat duminică dimineaţă cu maşina şi l-am dus la Arad, direct la stadion, apărând pentru Olimpia în faţa unui stadion plin cu fanatici şi o echipă de temut. A apărat Feher excepţional, încât în ziarul Sportul titlul era: UTA-Feher – 0-0! De atunci nu l-a mai mişcat nimeni din poarta Olimpiei. Păcat că „s-a dus” repede! Nu ştiu dacă vă puteţi imagina o linie de apărare: Feher, Mureşan, Smarandache, Keizer, Bocşa (Bathori II), cu Knoblau în faţă. Sau Someşan, Bigan, Keizer, Agiu Mario, Bocşa, Knoblau… Câtă siguranţă, ce prestaţie, ce joc frumos, legat, inteligent! Public numeros, nu ca acum într-un stadion imens 200 de spectatori. De fapt, n-au ce vedea, sunt departe de ceea ce se juca atunci, de fapt departe de fotbal. Mai mulţi conducători decât adevăraţi jucători. N-am fost în stare să văd un meci întreg – o brambureală! Bani aruncaţi în vânt. Fotbal fără public, ca pe maidan. Regret că joacă sub numele de „Olimpia”.
Reporter: – Cum l-aţi caracteriza pe Keizer în câteva cuvinte?
Teodor Curpaş: – Bun coleg, prieten, partener cu tot lotul. A avut o viaţă ordonată, n-a fost risipitor, în schimb a fost un bun gospodar, care ştie să se administreze. Este unul dintre marii sportivi cumpătaţi şi calculaţi. A făcut fotbal de înaltă clasă. L-au respectat marii abribtri FIFA, bucurându-se că l-au cunoscut în teren şi înafara lui: Nicolae Rainea, Otto Anderco, Francisc Kolossy, Tudor Andrei, C. Bărbulescu, C. Dinulescu, C. Petrea, I.Rus, I. Igna etc. Keizer Lajos a fost cel care mi-a recunoscut că în pregătirea de 25 de zile în Israel n-au făcut nimic şi s-au întors total nepregătiţi. A fost greu în acel campionat să ne menţinem totuşi în Divizia A. Am vorbit cu marii fotbalişti din ţară, de multe ori, despre Keizer şi l-au apreciat pentru talentul şi dăruirea sa. Aprecieri a avut din partea lui Mircea Lucescu, Dudu Georgescu, Nicolae Dobrin, Cornel Dinu. A fost apreciat şi de antrenorii: V. Mateianu, Halagian, V. Stănescu, Nelu Nunweiller, Jenei şi alţii.
A consemnat Szasz Lorand
(va urma)