Un careian care se respectă, oriunde îl poată paşii prin lume, trebuie să fie mândru de oraşul în care s-a născut sau doar a trăit. Şi trebuie să facă tot posibilul pentru a-i promova imaginea, atât în ţară cât şi peste hotare. Un careian sănătos la cap nu poate proceda altfel.

opinie

Sunt mândru că sunt careian! Sunt convins că acelaşi sentiment îl au, cu câteva mici excepţii, toţi locuitorii Careiului. Cu bune, cu rele, este oraşul în care trăim împreună, români, maghiari, şvabi şi romi. Un orăşel cochet, frumos, cu un farmec aparte, un exemplu de multiculturalism de care nu ai cum să nu fii mândru.
Imaginea Careiului este promovată, în primul rând, de locuitorii săi. Dacă noi nu ne promovăm oraşul, atunci cine să o facă? Nu putem lăsa acest lucru doar în sarcina celor care îl vizitează, mai mult sau mai puţin întâmplător.
Trebuie să ne lăudăm cu oraşul nostru. Nu trebuie să uităm nici de persoalităţile care au pus Careiul pe hartă în cele mai diverse domenii, de la istorie, cultură şi până la sport.
Tocmai din acest motiv îmi este greu să-i înţeleg pe cei care fac tot ce le stă în puteri ca să păteze imaginea acestui oraş. Bombardează instituţiile statului şi redacţiile televiziunilor, radiourilor, ziarelor şi portalurilor naţionale şi judeţene cu tot felul de calomnii, care aduc prejudicii de imagine Careiului. Postează într-o veselie greu de înţeles tot felul de poze legate de Carei care n-au nimic în comun cu realitatea. Ce o fi în capul lor este greu de înţeles pentru o minte normală. Noroc că pot fi nmăraţi pe degetele de la o singură mână.
Nu de alta, dar un turist sau chiar un investitor care vrea să vină în oraşul nostru se documentează în primul rând pe internet. Când vede ce grozăvii apar despre el şi locuitorii săi, în mod sigur că va alege o altă destinaţie. De asemenea, cei care ajung în situaţia să decidă în privinţa finanţărilor unor proiecte care ar ajuta la dezvoltarea oraşului nostru ar putea fi influenţaţi de aceleaşi tâmpenii găsite pe internet.
O fi libertatea de exprimare garantată de Constituţie, însă are şi ea nişte limite. Dacă nu de ordin legal, cel puţin de ordin moral. Nimeni nu poate fi atât de inconştient încât să nu realizeze că acţiunile sale, generate doar de ura faţă de anumite persoane care conduc vremelnic Careiul, ne vor prejudicia pe termen îndelungat. Chiar şi după ce persoanele vizate de aceste atacuri vor părăsi funcţile deţinute în prezent, articolele şi imaginile postate pe internet de aceşti inconştienţi vor rămâne pentru eternitate. Din cauza lor, vor avea de suferit chiar şi generaţiile vitoare, care nu vor mai avea cui să explice că a fost vorba de acţiunile a doi sau trei inconştienţi pătimaşi, puşi pe cele mai ordinare calomnii şi dezinformări pentru a-şi vedea visul împlinit.