Expoziție de obiecte retro la castelul din Carei

Joi, 11 octombrie 2018, de la ora 17.00, în Sala de Conferințe a Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc vernisajul expoziției „RETRO”, care cuprinde magnetofoane, pick-up-uri și multe alte obiecte vechi din impresionanta colecție personală a lui Mircea Găzdag, informează Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.