Judecătoria Carei a pronunțat miercurea trecută sentința într-un dosar în care un tânăr a fost acuzat de furt după ce a sustras o pungă cu haine aparținând unei femei pe care le-a vândut pentru a-și cumpăra droguri.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 23 mai 2024, o femeie și-a cumpărat câteva haine dintr-un magazin și s-a dus la un supermarket din Carei. Și-a lăsat punga cu hainele într-un dulap de bagaje cu cifru, pe care nu l-a asigurat. Când a ieșit din magazin, a constatat că punga cu haine dispăruse.
În urma vizionării înregistrărilor suprinse de camerele de supraveghere autorul a fost identificat în persoana unui tânăr din Carei. Acesta a recunoscut că, aflat sub influența substanțelor psihoactive, a intrat în magazin cu intenția de a sustrage bunuri pe care să le vândă pentru a-și procura alte substanțe. S-a îndreptat spre dulapurile pentru bagaje, a încercat ușa mai multor dulapuri, iar dintr-un dulap neasigurat, cel folosit de persoana vătămată, a sustras punga cu haine de damă, după care a părăsit magazinul și a vândut hainele unei persoane necunoscute, în apropierea supermarketului.
Miercurea trecută, Judecătoria Carei l-a condamnat pe tânăr la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.350 lei. De asemenea, trebuie să-i plătească femeii 225 de lei cu titlu de despăgubiri civile.
Un tânăr din Carei a furat o pungă cu haine și le-a vândut pentru a-și cumpăra droguri
Share




