Agent de pază de la un liceu careian, condamnat pentru că a împins un elev

Share

Judecătoria Carei l-a condamnat miercuri pentru purtare abuzivă pe un agent de pază reclamat de un elev că l-a împins cu putere într-o pauză, iar copilul s-a lovit de o bancă din sala de clasă. Elevul se juca cu o colegă de clasă, punându-i pe ceafă un mop adus din toaletă.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2023. În pauza dintre orele 13:00 și 13:10, un elev în clasa a VI-a se juca în sala de clasă cu colega sa,cu o coadă de mop adusă de aceasta de la toaletă, elevul respectiv reușind să ia coada de mop și să o pună la ceafa colegei sale. În acel moment, în sala de clasă a intrat agentul de pază al liceului, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care, apreciind că eleva este agresată, s-a îndreptat spre elev, i-a luat mopul, l-a prins de braț și l-a împins cu putere spre bancă, acesta lovindu-se de una dintre băncile din încăpere. Agentul a părăsit apoi sala de clasă, după care a revenit și i-a adresat elevului amenințări cu acte de violență, spunând că nu îl interesează că există camere de supraveghere video și nici ce vor spune părinții elevilor.
Colegii de clasă au declarat că elevul și colega sa se jucau, fără intenția de a-și face rău reciproc, precizând că agentul a crezut că persoana vătămată are intenția de a o răni cu mopul.
Agentul de pază a recunoscut, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței săvârșirea faptei, arătând că, observând că o elevă este agresată fizic cu un mop de către un alt elev, a intrat în sala de clasă, l-a prins de brațe pe elevul care avea mopul în mână și l-a împins, acesta lovindu-se de scaunul și banca din față. Apoi a luat mopul și l-a atenționat pe elev că nu are un comportament adecvat. Agentul a arătat că regretă că nu a reacționat corespunzător față de elev și că, la sfârșitul lunii martie 2023, și-a cerut scuze de la mama acestuia pentru comportamentul său.
Familia elevului a cerut acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Judecătoria Carei l-a condamnat miercuri la o amendă penală de 1.800 de lei (120 zile x 15 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. În plus, agentul trebuie să îi plătească victimei suma de 1.500 de lei cu titlu de daune morale

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura