Careianca Maria Geczi a solicitat conducerii Spitalului Municipal Carei să verifice modul în care a fost evaluat, monitorizat și tratat soțul său, respectiv modul în care au fost respectate protocoalele medicale în cazul soțului său, care ar fi fost ținut ore în șir fără evaluare cardiologice, deși prezenta semne de infarct. Careianul Geczi Zsolt a decedat în spital în urma unui stop cardio-respirator.
Cu simptome de infarct la Urgență
Bărbatul, însoțit de soția sa, s-au prezentat la serviciul de urgențe al Spitalului Municipal Carei în noaptea de 30 septembrie 2026, în intervalul orar 2.00- 3.00, acuzând simptome care ar fi ridicat suspiciunea unei probleme cardiace acute, inclusiv înțepături în piept și durere la nivelul piciorului. ”Am mers să caut o asistentă sau un medic. După aproape o oră, a venit medicul. I-au administrat soțului meu o fiolă de algocalmin. Acesta i-a spus medicului că îl înțeapă în piept și că îl doare piciorul, însă acesta a spus că îi cunoaște problema, care este veche de 20 de ani, și a decis să îl țină sub observație. Nu a fost direcționat către o altă unitate medicală și nu i s-a efectuat o evaluare cardiologică de urgență, fiind ținut sub observație până dimineața”, a povestit careianca Geczi Maria pentru portalul Opinie de Carei.
Reuscitat cu succes pe holul policlinicii
În cursul dimineații, la schimbarea turei, soțul a început să verse, acuzând o durere de cap foarte puternică. ”Soțul a fost trimis la o investigație în policlincă. Nu a fost transportat, s-a dus pe propriile sale picioare. A trebuit să așteptăm medicul, căci lipsea. Acolo, în hol, soțului meu i s-a făcut rău, s-a prăbușit pe spate și a început să horcăie. O asistentă care trecea pe acolo a început manevrele de resuscitare, eu i-am făcut respirație gură la gură. După circa zece minute, și-a revenit și a prezentat din nou semne de viață”, povestește Maria Geczi.
A fost intubat mai mult sau mai puțin forțat și apoi a decedat
Bărbatul a fost transportat la Urgențe. ”Au sosit și alte carde medicale. Acolo, am perceput un comportament foarte agresiv. Soțul meu era foarte speriat și agitat. Am cerut să fiu lăsată să îl liniștesc pentru a nu fi imobilizat în mod inutil, însă am fost scoasă din încăpere. Soțul meu era conștient, auzea și înțelegea ce se întâmplă. A încercat să se ridice și să plece. Personalul medical a continuat intervențiile, fiindu-i tăiate hainele. I s-a montat o sondă urinară și a fost intubat, fără acordul lui sau al meu. Când am revenit în încăpere, avea ochii deschiși și nu mai prezenta semne vitale”, a precizat Maria Geczi pentru portalul Opinie de Carei.
Soția solicită verificarea respectării protocoalelor
Femeia a depus o solicitare de verificare a circumstanțelor medicale ale decesului soțului său. ”Nu doresc stabilirea anticipată a unei culpe, ci clarificarea împrejurărilor în care a murit soțul meu și verificarea respectării procedurilor medicale. Cât timp a trecut de la prezentarea la Urgență până la prima evaluare, modul în care au fost investigate și monitorizate simptomele de durere/înțepături toracice, durere de picior, ulterior vărsături și cefalee, dar și motivul pentru care soțul meu a fost trimis la alte investigații în policlinică fără a fi transportat. De asemenea, am mai cerut dacă s-a respectat protocolul în cazul manevrelor de resuscitare, de ce nu s-a folosit defibrilatorul, justificarea intubării și verificarea condițiilor în care consimțământul pacientului/aparținătorului a fost solicitat sau nu a putu fi obținut, respectiv justificarea montării sondei urinare. Vreau să aflu dacă s-a respectat protocoalelor aplicabile în cazul suspiciunii de eveniment cardiac acut și al stopului cardio-respirator și motivele pentru care anumite investigații/intervenții au fost sau nu efectuate”, arată Maria Geczi.
În cazul identificării unor abateri, careianca solicită luarea tuturor măsurilor legale și administrative prevăzute de legislația în vigoare. Menționăm că soția victimei a lucrat la Spitalul Municipal Carei, desfășurându-și activitatea ca infirmieră in cadrul mai multor secții ale spitalului.
Portalul Opinie de Carei a solicitat conducerii Spitalului Municipal Carei un punct de vedere legat de acest caz. Deocamdată nu am primit niciun răspuns. Îl vom publica imediat ce conducerea spitalului va da curs solicitării noastre.




