În cele patru luni de când funcționează adăpostul de câini fără stăpân din Carei, primul adăpost public din județul Satu Mare, jumătate din animalele capturate pe raza orașului au fost date în adopție. Mai exact, din cei 70 de câini prinși începând din luna mai, 36 și-au găsit deja stăpâni iubitori, informează Primăria Carei. Toți câinii care au ajuns în adăpost au fost sterilizați, vaccinați și socializați.
”Rezultatele obținute de adăpostul de câini fără stăpân din Carei în primele patru luni de funcționare sunt încurajatoare: jumătate din blănoșii capturați până în prezent au fost deja adoptați. Le mulțumim tuturor celor care au acceptat să îi adopte. Cu ajutorul lor, Careiul poate să devină un exemplu de bune practici la nivel județean și chiar național în privința gestionării câinilor fără stăpân. Le mulțumim și voluntarilor care sprijină activitatea adăpostului nostru. Respingând ferm eutanasierile și cruzimea împotriva animalelor, obiectivele noastre principale rămân în continuare încurajarea sterilizărilor și a adopțiilor”, a declarat primarul Careiului, Monica Giurgiu-Kovacs.
Adăpostul de câini își desfășoară activitatea cu personal foarte limitat, în conformitate cu actualele restricții bugetare. Pe lângă capturare, administratorul împreună cu un singur colaborator se ocupă cu îngrijirea, asigurarea asistenței medicale, socializarea câinilor, respectiv formalitățile de adopție. A fost și rămâne o prioritate capturarea câinilor fără stăpân de pe străzi, care au comportament agresiv.
”Adoptând un câine salvezi un suflet necuvântător! Încurajăm careienii și locuitorii din zonă să adopte în continuare cât mai mulți câini de la adăpostul nostru. Fără ajutorul lor, acesta s-ar umple de rapid cu câini prinși prin oraș și am intra astfel într-o situație de blocaj”, a adăugat primarul Monica Giurgiu-Kovacs.
Cei interesați să adopte un câine pot obține informații suplimentare la numărul de telefon 0774 172 783 sau la sediul adăpostului, situat după ieșirea din Carei spre Tășnad (DJ 108 M), înaintea fostei gropi de gunoi a orașului, care a fost ecologizată.
Adăpost public pentru câini din Carei, a cărui realizare a fost finanțată integral din bugetul local, are o capacitate de maxim 120 de patrupede.




