Două medalii de aur și una de bronz pentru karateka careieni la Cupa Avas din Miskolc

Share

Pe 19 septembrie, sportivii de la Karate Do BFKS Carei au participat la Cupa Avas – Turneul Internațional Memorial „József Csordás” din Miskolc (Ungaria), unde aproximativ 550 de sportivi din trei țări (Ungaria, România și Slovacia) și-au pus la încercare abilitățile.
Echipa clubului careian a fost reprezentată de patru sportivi, toți urcând cu mândrie pe tatami.
Rezultate obținute:
LÉNÁRD SÜVEG – 2 medalii de aur!
Lénárd a avut o evoluție fantastică, ocupând locul 1 atât la categoria Kata Juniori, cât și la Kata Seniori!
MILÁN SÜVEG
Milán a concurat în ciuda faptului că era bolnav și a făcut față cu brio situației. Deși de data aceasta nu a urcat pe podium, jos pălăria pentru spiritul său de luptător și pentru atitudine!
KEVIN STIR – PRIMA COMPETIȚIE
Pentru Kevin a fost primul turneu de karate; a luptat cu curaj și pricepere în fața adversarilor. Chiar dacă nu a câștigat o medalie acum, a acumulat o experiență extrem de valoroasă!
ZALÁN MAIER-RÁK – Locul 3!
Și Zalán a pășit pe tatami pentru prima sa competiție și a plecat acasă cu o medalie de bronz!
”Sunt mândru de toți cei patru sportivi ai mei! Dincolo de medalii, la fel de importante sunt curajul, perseverența, spiritul de luptă și munca depusă la fiecare antrenament. Felicitări, băieți! Continuăm munca!”, transmite antrenorul Attila Bartincki.
Sportivii Süveg Milán és Süveg Lénárd de la Karate Do BFKS Carei vor participa în octombrie la Campionatul European JSKA Shotokan. Deplasarea sportivilor careieni va fi sprijinită de firmele Ardealul SA și ZKI Semințe.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura