
Doi copii au fost înregistraţi de un participant la trafic în timp ce circulau cu trotinete electrice pe Drumul Judeţean 108M, între localităţile Carei şi Tiream, noaptea şi fără să aibă asupra lor niciun fel de elemente reflectorizante.
„Sper să vă vadă părinți și să rămâneți fără trotinete, tot mai mulți copii circulați noaptea nesemnalizați, circulând haotic pe drumuri, nu aveți ce căuta pe drum în halul acesta!!!”, a transmis careianul care i-a suprins pe drumul judeţean, în apropiere de intersecţia cu centura Careiului, în timp ce conducea un autoturism.
În înregistrare se vede cum cei doi copii apar brusc în întuneric, putând fi oricând acroşaţi de un autoturism. Mai mult ca sigur că aceştia nu au conştientizat pericolul la care s-au expus.
Autorităţile au atras atenţia în mod repetat asupra riscurilor la care se expun cei care se deplasează cu biciclete, trotinete electrice şi scutere, fără să respecte la nivel minimal regulile de circulaţie.



