În data de 2 august 2026, între orele 15:00 și 19:00, Sinagoga din Carei va fi deschisă publicului, oferind locuitorilor municipiului Carei și tuturor celor interesați posibilitatea de a vizita acest important obiectiv cu valoare istorică, culturală și arhitecturală.
Data de 2 august are o semnificație deosebită la nivel european, fiind Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor, o zi dedicată memoriei victimelor rome ale Holocaustului și păstrării vie a memoriei istorice. În acest context, deschiderea Sinagogii din Carei reprezintă o inițiativă civică independentă, menită să încurajeze accesul publicului la patrimoniul local, dialogul și reflecția asupra istoriei și memoriei colective.
Inițiativa aparține lui Adrian Bucureștean și Levente Horn, în calitate de persoane fizice, și este desfășurată în mod voluntar, ca inițiativă civică independentă, fără reprezentarea sau implicarea în numele vreunei entități juridice.
Programul va include scurte alocuțiuni și lecturi de texte sau poezii în limba română, maghiară, aramaică și, posibil, ebraică. Vor participa, prin intervenții scurte, Roth Alexandru, Horn Levente, Latiș Nicoleta, Ghițiu Anton, Hompot Maria și Ștefan Ciorhan, precum și, posibil, Kiss Timea.
În cadrul evenimentului va avea loc și recitarea rugăciunii „Tatăl Nostru” în limba aramaică, limba vorbită de Iisus, moment pentru care participanții sunt rugați să respecte caracterul solemn și să nu realizeze înregistrări audio sau video.
Vizitarea Sinagogii se va face pe cont propriu și pe propria răspundere. Întrucât imobilul nu este un spațiu amenajat și destinat în mod obișnuit vizitării publice, pe parcursul vizitei pot exista anumite riscuri inerente, inclusiv posibilitatea unor accidentări. Participanții sunt rugați să manifeste atenție și prudență pe durata vizitării. Inițiatorii nu își asumă răspunderea pentru eventualele accidente sau accidentări survenite în timpul vizitei. Precizăm, totodată, că Sinagoga este o clădire sănătoasă și sigură, însă vizitatorii sunt rugați să țină cont de caracterul neamenajat al spațiului și să fie foarte atenți. pe parcursul vizitei.
Prin această inițiativă civică se dorește facilitarea accesului publicului la Sinagoga din Carei și promovarea dialogului, a memoriei colective și a valorificării patrimoniului istoric și cultural al municipiului.
Sinagoga din Carei va putea fi vizitată în data de 2 august 2026, între orele 15:00 și 19:00.
Inițiativă civică: Sinagoga din Carei, deschisă publicului pentru vizitare în 2 august
Share




