Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare atrage atenția consumatorilor asupra unei rechemări de produs care vizează o înghețată comercializată în magazinele Lidl. Produsul ar putea conține nuci caju, deși acest ingredient nu este declarat corespunzător, existând risc pentru persoanele alergice.
DSVSA Satu Mare anunță că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), împreună cu producătorul și distribuitorul MOTIDO GmbH & Co. KG și lanțul de magazine Lidl, au inițiat retragerea și rechemarea unui lot de înghețată Gelatelli.
Este vorba despre produsul „Gelatelli – Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%), bogată în proteine”, ambalaj de 500 ml, lot D2W48J25R1, cu termen de valabilitate 24 noiembrie 2027.
Motivul rechemării este faptul că produsul poate conține nuci caju, un alergen care nu poate fi exclus în compoziție. Din acest motiv, persoanele alergice la caju sunt sfătuite să nu consume produsul.
În schimb, pentru persoanele care nu suferă de această alergie, produsul este considerat sigur pentru consum.
DSVSA Sastu Mare recomandă celor care au cumpărat înghețata să nu o consume dacă sunt alergici la caju și să o returneze în orice magazin Lidl, unde vor primi contravaloarea produsului chiar și fără prezentarea bonului fiscal. Returnarea este posibilă până la 11 august 2026.






