Deputatul Magyar Lorand anunță sprijin pentru fermierii din sectorul zootehnic, afectați de dificultățile din ultimii ani

Share

Ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a iniţiat luni, în Parlament, programe de sprijin pentru crescătorii de porci şi bovine şi a depus un proiect de lege pentru combaterea mai eficientă a pestei porcine africane, informează deputatul Magyar Lorand.
”O inițiativă legislativă prevede acordarea unui sprijin pentru fermierii din sectorul zootehnic, afectați de dificultățile din ultimii ani. Măsura urmărește susținerea activității fermelor, menținerea producției locale și consolidarea securității alimentare”, a declarat deputatul Magyar Lorand.
Potrivit sursei citate, programul de sprijin pentru crescătorii de bovine prevede un ajutor de 68 de euro/cap bovină, pentru fiecare animal cu vârsta de minimum 22 de luni. Pentru crescătorii de porcine, sprijinul este de aproximativ 12 euro/loc de cazare pentru porcii de îngrăşare şi de aproximativ 14 euro/loc de cazare pentru animale de reproducţie, respectiv scroafe şi scrofiţe.
În ceea ce priveşte proiectul de lege privind pesta porcină africană, acesta înăspreşte sancţiunile pentru transportul şi comerţul ilegal cu animale vii, permite confiscarea mijlocului de transport utilizat şi introduce măsuri mai eficiente pentru limitarea răspândirii bolii în populaţia de mistreţi.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura