Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de furtună valabilă inclusiv pentru județul Satu Mare.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 mai, ora 13:00 – 12 mai, ora 14:00, mai multe regiuni din România vor fi afectate de fenomene de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt vizate Banatul, Crișana, Oltenia, Maramureșul, vestul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei, precum și local zonele montane.
ANM anunță perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie, cu rafale de 50 până la 70 km/h. Pe arii restrânse este posibilă și căderea grindinei.
Cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.
Pe lângă avertizarea de Cod galben, ANM a emis și o informare de vreme rea, valabilă pentru intervalul 11 mai, ora 12 – 14 mai, ora 10.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, în general, moderate cantitativ, descărcări electrice, și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…50 km/h. Marți (12 mai), valorile de temperatură vor scădea accentuat în vestul și în nord-vestul țării, iar miercuri (13 mai) și în restul teritoriului, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. În zona montană înaltă, în noaptea de miercuri spre joi (13/14 mai), vor fi precipitații mixte”, au precizat meteorologii.
Share







