Liceul Romano-Catolic “Josephus Calasantius” a organizat, pentru prima dată, un bal caritabil. Evenimentul de sâmbătă seara a avut loc la sala de evenimente Victoria din Carei, unde aproape 130 de invitați au petrecut într-o atmosferă deosebită, până în zori.
Seara a îmbinat un scop nobil cu dorința de a consolida comunitatea din jurul școlii. Oaspeții s-au bucurat de preparate alese și de servicii profesioniste oferite de sala de evenimente Victoria, iar muzica bună a fost garantată de Őri Ármin, elev al Liceului Reformat din Satu Mare, împreună cu formația sa, care au asigurat muzica serii sub formă de donație.
În cadrul balului, peste 80 de premii la tombolă și-au găsit câștigătorii. Premiile au fost oferite cu generozitate de antreprenori locali și persoane fizice. Datorită sprijinului participanților, s-a strâns suma totală de 11.200 de lei. Din această sumă au fost înlocuite dozatoarele de apă destinate elevilor școlii, iar o parte din donație va contribui la acoperirea premiilor de la finalul anului școlar.
Sopronyi Roland, directorul instituției, a subliniat că adevăratul gest nobil și adevărata valoare nu stau doar în sprijinul financiar, ci și în comunitatea din care avem privilegiul să facem parte. Potrivit acestuia, “doar împreună putem duce mai departe, zi de zi, misiunea la care este chemată școala noastră: să formăm prezentul și să construim viitorul”.
Conducerea școlii le mulțumește tuturor celor care, prin prezența lor, prin donații, prin tombole oferite sau prin munca depusă, au contribuit la reușita primului bal caritabil. Seara a arătat că acolo unde există bunăvoință, solidaritate și o comunitate care sprijină, obiectivele comune devin cu adevărat realizabile.
Share













