Rezultat remarcabil în finala națională de tenis de masă pentru careianul Tamás Kovács, care s-a clasat pe locul 7 la Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSS) la tenis de masă.
În perioada 24-26 aprilie 2026, în Sala de Tenis de Masă Gheorghe Bozga s-a desfășurat etapa națională a competiției de tenis de masă din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.
Liceul Romano Catolic Josephus Calasantius din Carei a fost reprezentat cu succes de Tamás Kovács, elev în clasa a IX-a, care a avut o evoluție remarcabilă în cadrul competiției.
În faza grupelor, Tamás Kovács a demonstrat un nivel ridicat de pregătire și concentrare, câștigând toate cele 4 meciuri, calificându-se astfel în faza eliminatorie. După meciuri echilibrate și extrem de strânse, a terminat în final competiția pe un distins loc 7 la nivel național.
”Rezultatul obținut este o dovadă a muncii asidue, a seriozității și a pasiunii pentru sport și reprezintă, de asemenea, o performanță remarcabilă într-o competiție prestigioasă la care au participat cei mai buni elevi din țară. Îl felicităm sincer pe Tamás Kovács pentru acest rezultat deosebit! Dorim să le mulțumim părinților pentru sprijinul continuu și participarea activă la cariera sportivă a elevului”, transmite conducerea Liceul Romano Catolic Josephus Calasantius din Carei.








