Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu și inspectori vamali de la Biroul Vamal Halmeu, a descoperit peste 15 kg de argint, într-un mijloc de transport condus de un cetățean ucrainean, care se deplasa pe ruta Ucraina – România – Cehia. Marfa, în valoare de peste 155.000 lei, a fost ridicată pentru cercetări, iar șoferul este cercetat pentru contrabandă.
Vineri, 24 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu (județul Satu Mare) s-a prezentat un cetățean ucrainean, în vârstă de 41 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina, care intenționa să ajungă în Cehia. În baza analizei de risc, echipa mixtă formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, a persoanei și a bagajelor.
În timpul verificărilor, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate înaintea controlului de frontieră și pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative, cinci pungi transparente, din plastic, care conțineau un metal alb, sub formă de granule, susceptibil a fi argint, în cantitate totală de 15,386 kg. Întreaga cantitate, a cărei valoare a fost estimată la 155.088 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Ucrainean prins în Vama Halmeu cu 15 kilograme de argint ascunse în bagaje. Valorează 155.00 lei
Share









