Echipa The Park Festival pregătește o surpriză colorată pentru cei care vor ieși la plimbare în parc în acest weekend. Organizatorii au amplasat în parc o „comoară” plină de culoare și energie de festival, pe care vizitatorii sunt invitați să o descopere.
Regulile sunt simple: cine găsește surpriza specială, aproape imposibil de ratat, trebuie doar să facă o fotografie, să o posteze pe rețelele sociale – în postare sau story – și să eticheteze festivalul.
Participanții intră astfel în tragerea la sorți pentru primul abonament la The Park Festival, care oferă acces la festivalul ce va avea loc între 17 și 19 iulie, la Carei, cel mai nou eveniment comunitar de amploare al orașului.
Organizatorii îi încurajează pe toți să profite de ocazie pentru o plimbare în parc și să țină ochii deschiși – „comoara” colorată a festivalului este greu de trecut cu vederea și aduce zâmbete de la distanță.







