FOTO. Reţea de trafic de droguri destructurată de DIICOT Satu Mare. Distribuia Cristal şi canabis

Share

La data de 7 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea a doi inculpați (un bărbat și o femeie), cu vârstele de 45 și 48 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, respectiv trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2026, inculpata a deținut în locuința sa, din municipiul Satu Mare, circa 130 grame 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, 16 grame 4-CMC și o cantitate de canabis. Din cercetări a rezultat că substanțele interzise erau destinate comercializării, precum și faptul că, aceasta i-a predat unui inculpat în vârstă de 20 de ani cantitatea de aproximativ 300 grame 4-CMC, drog de mare risc.
Ulterior, la data de 17 martie 2026, inculpatul în vârstă de 20 de ani a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră, în municipiul Satu Mare, în timp ce deținea respectiva cantitate de substanță interzisă, în scopul vânzării.
La aceeași dată, inculpatul a fost reținut de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, în ziua următoare judecătorul de drepturi și libertăți dispunând arestarea preventivă a acestuia.
Probatoriul administrat a reliefat și faptul că, pe parcursul anului 2026, un alt inculpat, în vârstă de 45 de ani, a procurat, deținut și vândut, tot pe raza municipiului Satu Mare, canabis, drog de risc. Pe parcursul investigațiilor a fost indisponibilizată o cantitate din substanța interzisă, iar în contextual percheziției efectuate la locuința inculpatului au fost găsite și ridicate circa 85 grame canabis, precum și alte mijloace de probă. Totodată, au fost indisponibilizate și 3 autoturisme de lux.
Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Criminalistic – Poliția Canină și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura