O femeie din Lucăceni, cu un cazier bogat de furturi și spargeri, a furat o bicicletă la scurt timp după ce a ieșit din sediul Poliției Carei. A ajuns acolo deoarece fusese prinsă în flagrant în timp ce spărgea ușa unei case cu toporul pentru a fura câteva bunuri. Apoi s-a întors la casa pe care o spărsese pentru a fura bunurile pe care a vrut să le fure înainte de a fi suprinsă.
Întâmplarea este redată în sentința prin care Judecătoria Carei a condamnat-o pe femeie la închisoare cu executare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Aceasta se află deja în pușcărie, unde ispășește o condamnarea pentru alte furturi.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 28 februarie 2023, în jurul orei 19.00, femeia a fost suprinsă după ce a spart cu securea ușa unei case nelocuite din Lucăceni. Aceasta a răvășit mai multe corpuri de mobilă şi bunuri din încăperile imobilului, fiind surprinsă în flagrant, înainte de a pleca cu bunurile pe care pusese ochii.
În aceeași seară, femeia a fost dusă la sediul Poliției Municipiului Carei, fiind întocmite actele specifice constatării infracțiunilor flagrante. După ce a fost lăsată să plece, aceasta a sustras o bicicletă dintr-un rastel aflat în fața unei firme din oraș. Femeia s-a deplasat până în Lucăceni cu bicicleta furată, unde a abandonat-o.
Ajungând în dreptul casei nelocuite căreia îi spărsese ușa cu toporul, femeia a luat prada pe care pusese ochii înainte de a fi prinsă în flagrant. La scurt timp, a mai furat un telefon dintr-o altă casă și a pătruns din nou într-un alt imobil nelocuit, fără să fure nimic de această dată.
Judecătoria Carei a condamnat-o luni pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și tentativă la furt calificat. Contopind pedepsele, a rezultat o condamnare de cinci ani și două luni închisoare.







