Judecătoria Carei a pronunțat ieri sentința într-un dosar penal în care un bărbat din Supuru de Jos a fost acuzat că a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost oprit de polițiști în trafic, conducând un ATV. Judecătorii careieni l-au condamnat la închisoare cu executare, după ce au constatat că acesta mai fusese condamnat în urmă cu patru ani pentru conducere sub influența alcoolului.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, incidentul s-a petrecut în cursul nopții de 20 martie 2024, în jurul orei 23:20, pe DN 19A. Bărbatul conducea un ATV neînmatriculat și a fost observat de un echipaj de poliție în timp ce se afla în centrul localității. După ce a pus vehiculul în mișcare, a fost oprit pentru control.
Polițiștii au constatat că nu avea documentele asupra sa și că emana halenă alcoolică. Deși i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, bărbatul acesta a refuzat. A fost dus ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice, dar a refuzat și această procedură, deși fusese informat în mod repetat că refuzul constituie infracțiune.
bărbatul a susținut că nu a fost prins în trafic și că, în momentul în care a fost abordat de polițiști, se afla staționat. A mai afirmat că i s-a făcut rău și că se deplasa spre un punct medical din localitate.
Martorii audiați au confirmat că acesta plecase de acasă pentru a ajunge la centrul de permanență, însă au arătat și că existau alte variante de transport. În același timp, imaginile surprinse de camerele purtate de polițiști au arătat că bărbatul se afla pe ATV și prezenta semne evidente de ebrietate, recunoscând inclusiv că a consumat alcool.
Pe parcursul procesului, acesta a recunoscut fapta și a fost de acord să fie judecat în procedură simplificată, ceea ce i-a adus o reducere a pedepsei.
Judecătorii au constatat că, în anul 2022, acesta fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare pentru refuzul recoltării probelor biologice. În urma contopirii pedepselor, a rezultat o condamnarea de un an și opt luni în regim de detenție. De asemenea, trebuie să plătească suma de 1.050 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.







