Participarea la activități de formare continuă reprezintă un pas esențial în îmbunătățirea calității actului educațional, mai ales în domeniul educației timpurii. În acest context, la data de 25 martie 2026, cadrele didactice din cadrul creșei Sfânta Ana din Carei au luat parte la webinarul „În lumea cărților pentru copiii mici”, organizat în cadrul proiectului de încurajare a lecturii în primii ani de viață – Punguța cu două cărți.
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu echipa de la Montessori Institute of Bucharest, oferind participanților informații valoroase despre importanța contactului timpuriu cu cartea, precum și repere esențiale privind dezvoltarea copilului în primii ani de viață. Atelierul a pus accent pe rolul adultului în medierea lecturii și pe crearea unui mediu stimulativ pentru dezvoltarea limbajului și a imaginației.
Ca urmare a implicării și participării la acest demers educațional, creșa a fost răsplătită cu un pachet de cărți destinat copiilor, precum și cu o măsuță adaptată activităților de lectură și explorare. Aceste materiale au fost oferite cu sprijinul Asociația OvidiuRo și Kaufland România, parteneri activi în susținerea educației timpurii și a accesului la resurse educaționale de calitate.
Acest gest contribuie semnificativ la îmbogățirea mediului educațional din creșă și sprijină dezvoltarea armonioasă a copiilor, oferindu-le oportunități variate de învățare prin lectură încă de la cele mai fragede vârste. Totodată, reprezintă o recunoaștere a implicării cadrelor didactice în promovarea educației de calitate și a lecturii ca fundament al dezvoltării personale.
Echipa de proiect este formată din: Frățilă Adrina, Kovacs Claudia și Héb Ildikó.








