Judecătoria Carei a dispus ieri sălii de jocuri de noroc Red Seven 777 din oraș să conserve și să transmită de urgență instanței, în termen de cinci zile, toate imaginile video și jurnalele tuturor jocurilor de tipul slot-machine și a tuturor înregistrărilor de casă și a altor evidențe din noaptea de 13 martie 2026, din care să reiasă sumele de bani jucate, depuse/pariate și pierdute de un reclamant.
Judecătoria Carei a emis această dispoziție de asigurare a dovezilor la cererea unui sătmărean, care a reclamat că, deși a formulat o cerere de excludere la Oficiul Național de Jocuri de Noroc, a fost lăsat să joace la sala de jocuri Red Seven 777 din Carei.
Sătmăreanul a arătat că că a formulat la data de 03.07.2024 o cerere de autoexcludere pentru perioadă nedeterminată la un organizator de jocuri de noroc iar apoi, a formulat din nou o cerere de autoexcludere pe perioadă nedeterminată la data de 16.12.2024 la Oficiul Național de Jocuri de Noroc, având în vedere dependența de jocurile de noroc în urma căreia a pierdut sume foarte mari de bani și care i-a distrus viața.
Ca urmare a autoexcluderii, bărbatul susține că nu ar fi trebuit să i se permită accesul și posibilitatea de a juca în nicio sală de jocuri din România. Cu toate acestea, în sala de jocuri din Carei i s-a permis să joace și să piardă în două ore arătat suma cumulată de 21.500 lei, în numerar.
Sătmăreanul a arătat că a apelat la instanță întrucât imaginile video, log-urile (jurnalele) jocurilor de noroc și înregistrările de casă sunt păstrate doar pentru o perioadă de 20 de zile, iar până la discutarea probelor în cadrul judecății pe fond a cererii de chemare în judecată ce urmează a fi introdusă, această perioadă va fi cu mult depășită și va fi lipsit astfel de posibilitatea probării susținerilor sale.
Cu alte cuvinte, sătmăreanul a cerut asigurarea probelor, urmând să dea în judecată firma care operează sala de jocuri Red Seven 777 din Carei, mai mult ca sigur în vederea obținerii de daune materiale și morale.
Judecătoria Carei a dispus ieri, 23 martie 2026, sălii de jocuri de noroc Red Seven 777 din oraș să conserve și să transmită de urgență instanței, în termen de cinci zile, toate imaginile video și jurnalele tuturor jocurilor de tipul slot-machine și a tuturor înregistrărilor de casă și a altor evidențe din noaptea de 13 martie 2026, în intervalul orar 03:15 până la ora 05:05, din care să reiasă sumele de bani jucate, depuse/pariate și pierdute de reclamant. Decizia este executorie, fără cale de atac.
Foto: Arhivă
Deși s-a autoexclus de la păcănele, i s-a permis să joace la o sală din Carei. A pierdut 21.500 de lei în două ore
Share




