O mașină s-a oprit într-un cap de pod la Dindești. Cinci persoane implicate în accident

Share

O mașină s-a oprit într-un cap de pod, luni, într-o localitate din județ. Astăzi, 23 martie, în jurul orei 13:40, ISU Satu Mare a fost semnalat despre producerea unui accident rutier în localitatea Dindești, transmite ISU Satu Mare. Inițial, evenimentul a fost raportat ca o coliziune între două autoturisme.
La fața locului au intervenit de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, încadrate cu 8 cadre militare. În sprijin a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Din informațiile actualizate, în accident a fost implicat un singur autoturism, care a derapat de pe carosabil și a ajuns în șanț. În total au fost implicate 5 persoane. În urma evenimentului, o persoană de sex masculin a necesitat îngrijiri medicale la fața locului. Toate persoanele implicate erau conștiente și nu au fost încarcerate.
Forțele de intervenție au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor și au acordat asistența medicală necesară victimelor.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura