Consilierii locali au aprobat în ședința de astăzi acordarea unei cofinanțări de 15% listei de investiții privind dotarea cu echipamente medicale de 1,851 milioane lei, care va fi înaintată Ministerului Sănătății.
Cofinanțarea asigurată de la bugetul local este de 277.000 lei.
Toată aparatura va fi ajunge în dotarea Secției obstretică- ginecologie, care nu a mai beneficiat de alocări de fonduri pentru dotarea sălii de operație din anul 2009.
Se dorește achiziționarea unui turn laparoscopic cu histeroscop (1,14 milioane lei), a unei mese de operație (290.000 lei), a trei truse instrumentar chirurgical pentru cezariană (70.000 lei), a unei mese de nașteri (75.000 lei), a două monitoare funcții vitale (70.000 lei) și a două cardiocografe (206.000 lei).
Spitalul Municipal Carei se modernizează continuu prin intermediul proiectelor, ultimul implementat fiind dotarea laboratorului pe partea de microbiologie, alte proiecte fiind în evaluare, a arătat primarul Monica Giurgiu Kovacs.







