Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, 15 Martie, a fost sărbătorită sobru în această după-amiază în municipiul Carei. Manifestarea a debutat la bustul poetului Petofi Sandor din centrul Careiului.
Au fost prezenţi senatorul UDMR Turos Lorand, primarul Monica Giurgiu- Kovacs, consilieri judeţeni, consilieri locali, membri ai asociaţiilor culturale maghiare şi simpli careieni.
Coordonatorul Centrului Multifuncţional, Bart Imre, a prezentat semnificaţia istorică a Revoluţiei maghiare din 1848.
Au fost depuse coroane din partea parlementarilor UDMR de Satu Mare, a Primăriei Carei, a UDMR Carei, FDG Carei, a Protopopiatului Reformat. Au depus coroane şi flori directori de instituţii de învăţământ, reprezentanţi ai asociaţiilor culturale maghiare şi simpli careieni.
Programul a continuat la Teatrul Municipal Carei, cu un spectacol comemorativ susținut de elevi și cadre didactice ale Liceului Teoretic Carei, coordonați de profesorul Lorincz Szilveszter. Pe lângă elevii liceului, au participat și membri ai Asociației Culturale Rekettye, precum și studenți și profesori ai departamentului de muzică al Universității Creștine Partium.
Înaintea spectacolului au rostit discursuri primarul Careiului, Monica Giurgiu-Kovacs şi senatorul Turos Lorand.
„Mesajul din 15 martie este încă relevant astăzi: Unitatea, puterea comunității și respectul reciproc ne fac puternici. Numai împreună ne putem păstra valorile, cultura și viitorul comunității noastre”, a declarat primarul Monica Giurgiu-Kovacs. „Orașul Carei este mândru că, de-a lungul istoriei sale, au existat întotdeauna oameni care au crezut în aceste valori și au îmbogățit comunitatea noastră prin acțiunile lor. Astăzi, stând aici împreună, nu numai că ne amintim de trecut, ci ne gândim și că avem o responsabilitate în construirea viitorului”, a adăugat primarul Careiului.
„Spunem că astăzi suntem o singură națiune, dar 15 martie nu este doar o reamintire, ci ne avertizează și că libertatea și un viitor pot fi construite doar cu o voință comună, atât acasă, cât și peste graniță, în Ungaria. Astăzi suntem la mai puțin de o lună distanță de alegerile maghiare. Miza este ca națiunea să rămână unită la început, pentru că istoria a dovedit de nenumărate ori că, atunci când maghiarii se unesc, nu există niciun obstacol pe care să nu-l poată depăși, pentru că adevăratul mesaj al zilei de 15 martie este același și astăzi: libertatea nu este o amintire a trecutului, ci o condiție pentru viitor, iar responsabilitatea noastră este să păstrăm această libertate și să o transmitem copiilor noştri”, a declarat senatorul Turos Lorand.















































