Prin intermediul unei postări pe o reţea de socializare, preşedintele Forumului Democrat German (FDG) Carei, Pacz Camelia, a reacţionat la dezinformările site-ului familial instigator Buletin de Carei.
Autointitulata jurnalistă agramată Daniela Ciuta a acuzat că, la conferinţa „Moștenire vie”, dedicată identității șvăbești, organizată sâmbătă la Teatrul Carei, toate prezentările ar fi avut loc doar în limba maghiară, iar în sala Teatrului Municipal nu ar fi existat niciun steag al țării în care locuiesc șvabii sătmăreni. Fotografia prezentată de FDG carei o contrazice flagrant pe instigatoare.
Prezentăm integral postarea preşedintelui FDG Carei, Pacz Camelia:
Cred că este important să clarificăm câteva lucruri cu calm și respect.
Identitatea șvăbească face parte din istoria acestei regiuni de peste 300 de ani și este un fapt istoric documentat.
Știm foarte bine că trăim în România și respectăm pe deplin acest lucru. România este țara noastră. Respectul reciproc a fost și rămâne o valoare esențială pentru noi.
Un exemplu foarte frumos în acest sens a fost unul dintre invitații noștri, dr. Răzvan Roșu, moț din Marna, care și-a susținut prezentarea în limba maghiară. Cred că acesta este un exemplu viu despre cum putem să ne respectăm și să ne apreciem reciproc cultura, limba și tradițiile.
A ne afirma identitatea culturală nu înseamnă a nega identitatea altora. Diversitatea este o valoare, nu o amenințare.
Conferința a fost un eveniment cultural și academic, nu unul politic. Au participat persoane de diferite etnii, iar pe toată durata evenimentului a fost asigurată traducere simultană în limba română, din respect pentru toți participanții.
Dialogul bazat pe respect și pe cunoașterea istoriei este întotdeauna mai constructiv decât etichetele sau acuzațiile.

N.R. Autointitulata jurnalistă Daniela Ciuta este cunoscută pentru încercările sale de a-i instiga pe români împotriva maghiarilor. Acum a trecut şi la minoritatea şvăbească. Probabil că urmează romii.







