FOTO. Liceul Teoretic Carei, partener local într-un proiect CONNECT

Share

Liceul Teoretic Carei este partener local în proiectul CONNECT (2024-3-RO01-ESC30-SOL-000292236), coordonat de grupul informal EXTENSIVE GENERATION și cofinanțat de Corpul European de Solidaritate
Elevii LTC au participat activ în sesiunile desfășurate la clasă, unde au discutat despre alegeri sănătoase, sprijin reciproc, relații sănătoase și prietenie, valori fundamentale și despre cum își pot stabili obiective care să îi susțină în dezvoltarea lor.
Au vorbit și despre ceea ce numim „hoții de vise” – acele influențe și obstacole care ne pot îndepărta de planurile noastre – și despre importanța comunității și a sprijinului celor din jur în momentele cheie.
De asemenea, o parte dintre elevi au luat parte la Tabăra CONNECT, alături de tineri din alte trei comunități, unde au avut ocazia să:
– exploreze teme precum autenticitatea, apartenența și responsabilitatea;
– exerseze stabilirea unor obiective realiste și sănătoase, bazate pe propriile valori;
– discute despre bunăstare emoțională și relațională;
– învețe și să exerseze tehnici de prim ajutor – abilități care pot salva vieți;
– își exprime creativitatea prin olărit și modelaj în lut, descoperind noi moduri de a se cunoaște și conecta cu ceilalți.
Participarea la proiectul CONNECT a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru elevii liceului careian. ”Ne bucurăm că au avut ocazia să participe la activități care le-au permis să-și descopere resursele și valorile personale, să învețe lucruri noi și să se conecteze într-un mod autentic cu cei din jur”, transmite conducerea Liceului Teoretic Carei.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura